Conecteaza-te cu noi

Actual

Stațiunile litoralului își așteaptă turiștii! Cel puțin așa a reieșit la Târgul de Turism!

Published

on

A început Târgul de Turism al României. El a fost prezidat ca și eveniment de către ministrul Turismului, constănțeanul Mircea Dobre. După cum era foarte firesc, județul Constanța a avut foarte mulți participanți dar a fost reprezentat în mod oficial de către președintelenConsiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu. În urmă cu puțin timp, el a postat pe pagina sa de facebook următoarele rânduri: ”Astazi am reprezentat judetul Constanta la deschiderea Targului de Turism al Romaniei. Pentru mine este o onoare sa promovez potentialul turistic al judetului. An de an, vom onora invitatia la acest eveniment pentru ca, in opinia mea, turismul este un domeniu care ar trebui exploatat la maxim. Mai mult decat atat, litoralul romanesc are cele mai bune produse turistice estivale. Avem diversitate si ne adresam atat tinerilor cu o oferta turistica imbatabila, dar si familiilor cu copii, care pot petrece o vacanta de neuitat in oricare din statiunile litorale.”. Printre aleșii politici care au participat la acest eveniment dedicat turismului s-a numărat și primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian. În mod firesc, și el a postat câteva rânduri pe pagina de facebook referitor la această zi.” În cursul zilei de astăzi am fost prezent la Târgul de Turism al României (TTR), la Romexpo Bucureşti. Municipul Mangalia are standul propriu (34-35), aflat în pavilionul C3 al Complexului Expoziţional. Toți cei cu care am vorbit, de la oficiali guvernamentali, pana la reprezentanți ai agențiilor de turism, au apreciat trendul pozitiv al turismului din stațiunile Mangaliei. Le-am spus tuturor că investițiile din zona de sud a litoralului vor continua și în 2017, atât in domeniul public, dar si privat. Astfel, în stațiunea Cap – Aurora au fost preluate, de către investitori privați, hotelurile Onix și Safir. La ambele se lucrează intens și vor fi redeschise curând, la noi standarde de cazare. La Olimp, hotelurile Panoramic, Amfiteatru și Belvedere au fost achiziționate recent, de către proprietarul hotelurilor Phoenicia și Majestic, urmând sa fie redeschise cel mai probabil anul viitor. In Saturn, un grup de investitori chinezi a cumpărat alte trei hoteluri pentru a le reintroduce în circuitul turistic. Pe langă toate aceste investiții private, municipalitatea continuă să investească în infrastructura din stațiuni. După modernizarea falezei din Neptun, urmează reabilitarea infrastructurii din stațiunea Saturn, cu fonduri UE sau guvernamentale. Să nu uitam nici de seria evenimentelor artistice, concerte și festivaluri, care vor continua și în acest an pe plajele din stațiunile Mangaliei. Toate acestea reprezintă premisele unei dezvoltări sustenabile a sectorului turistic. Așa cum știți, 2016 a fost cel mai bun an de după revoluție și sunt convins că anul 2017 va fi și mai productiv atât pentru agenții economici dar și pentru toți locuitorii Mangaliei, care lucrează in sectorul turistic.”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions