Conecteaza-te cu noi

Administratie

Stelian Ion: „Pe ultima sută de metri, la Constanța se trage tare pentru jefuirea patrimoniului public“

Published

on

vanzare teren faleza

Liderul USR Constanța, deputatul Stelian Ion, candidat la funcția de primar al municipiului, acuză că, pe ultima sută de metri, la Constanța se trage tare pentru jefuirea patrimoniului public. O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac – al doilea în mai puțin de două luni, spune Stelian Ion într-un comunicat.

„Pentru ședința de Consiliu Local din această săptămână, Vergil Chițac a pregătit o bucată din faleză pentru patronul firmei care se lăuda că va finaliza lucrările din zona Centrală a orașului (Ștefan cel Mare, Cuza Vodă) până la 31 decembrie 2023.

Este vorba despre fostul angajat la Confort Urban, un condamnat penal care, după dezastrul actual de pe Cuza Vodă și lucrările întârziate, a făcut o solicitare de cumpărare a unui teren în suprafață de 1.695 mp pe faleză. Chițac s-a conformat, a făcut primul pas și a depus un proiect de hotărâre pentru trecerea terenului în domeniul privat al Primăriei.

Sunt unele proiecte de vânzare a unor terenuri din Constanța și Mamaia ce trebuie scoase de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local.

Advertisement

În primarul Vergil Chițac nu mai poți avea încredere, mai ales după ce a vândut bucăți de plajă prietenilor lui din PSD sau a dat autorizație pentru construcții de piscine pe mii de metri pătrați plajă.

Este important ca orice proiect de vânzare a unor terenuri din Constanța și Mamaia să fie atent verificat. Riscul ca Vergil Chițac, împreună cu PNL și PSD, să dea tunuri imobiliare crește în această perioadă, înainte de alegeri.

Îi cerem oficial lui Chițac să renunțe la proiectele dubioase de vânzare de terenuri și să le scoată de pe ordinea de zi.”, spune Stelian Ion.

Este vorba despre proiectul de hotărâre nr. 222/2024 privind completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța, iniţiator: primar Vergil Chiţac.

Iată proiectul de hotărâre:

Advertisement

Download (PDF, 1.67MB)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions