Connect with us

Actual

Ştiţi ce salarii au poliţiştii de frontieră?

Maria Ionescu

Publicat

la data de

În fiecare lună, pe site-ul Poliţiei de frontieră apar liste cu veniturile salariale ale angajaţilor. Numai că nu este un lucru facil să devii angajat al acestei structuri. În luna ianuarie a acestui an, s-a organizat un nou concurs pentru admitere în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru acoperirea deficitului de personal.

Au fost 2880 de locuri scoase la concurs, dintre care 280 au fost pentru poliţişti de frontieră. Cerinţele au fost mari dar, cu toate acestea, toate poziţiile au fost ocupate. Ştim că meseria de poliţist de frontieră nu este una uşoară, însă asta este valabil mai mult pentru angajaţii care chiar lucrează în posturile de frontieră. Pentru că numai simplu nu poate fi să stai de pândă zi şi noapte, să alergi după cei care vor să treacă ilegal frontiera, să te lupţi cu infractorii şi cu vremea nefavorabilă etc.  De-a lungul timpului v-am prezentat şi – cu siguranţă o vom face şi în viitor – numeroase cazuri în care au intervenit poliţiştii de frontieră. Tocmai de aceea dorim să vă prezentăm ce salarii au aceştia.

Iată lista cu veniturile salariale nete achitate personalului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pentru luna februarie 2018

 

Nr. Crt. CATEGORIE Functii cu comanda Functii fara comanda
minim maxim minim maxim
1 Personal contractual 0 0 1.530 2.593
2 Ofiteri de politie 3.163 12.030 1.909 5.577
3 Agenti de politie 0 0 1.975 4.005

NOTA

* In valorile maxime ale veniturilor salariale nete, pot fi incluse si veniturile acordate in baza unor Hotarari Judecatoresti sau ca urmare a recalcularii unor diferente neacordate din lunile precedente.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

A fost cutremur în Marea Neagră

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

In cursul acestei seri, la ora 20:37, a avut loc un cutremur în Marea Neagră, la adâncimea de 3 km.

Mișcarea tectonică a avut intensitatea de 2,2 grade pe scara Richter și s-a produs în apropierea urmatoarelor orașe: Năvodari (46km), Constanța (47km), Ovidiu (52km), Techirghiol (56km), Babadag (62km).

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Avarie RAJA în orașul Cernavodă

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Pentru remedierea unei avarii survenită  la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, din zona Dobroport, din orașul Cernavodă, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 18 octombrie 2018, în intervalul orar 14,30 – 16,30.

Vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din cartierul Columbia.

“Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmite conducerea Regiei de apă prin intermediul unui comunicat remis redacției.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Constanța: Iată cum își petrec serile unii tineri

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul serii trecute, la dispeceratul Direcției Poliției Locale Constanța s-a primit un apel prin care se făcea referire la faptul că, pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, în zona unui magazin comercial, un grup de aproximativ 15 persoane consumau băuturi alcoolice, tulburau ordinea și liniștea publică prin țipete, larmă, schimb de replici, prin folosirea de expresii vulgare și a unui limbaj licențios.

La fața locului au fost direcționate 3 echipaje de poliție locală, care au efectuat verificări și au constatat că aspectele semnalate de petent se confirmă.

Polițiștii locali au procedat la legitimarea persoanelor depistate la fața locului și au efectuat un control corporal sumar. Asupra a doi bărbați au fost găsite două piese din metal tip box, concepute să acopere articulațiile degetelor când acestea sunt strânse sub formă de pumn, iar asupra altui bărbat s-a găsit un baston telescopic metalic, de aproximativ 80 cm.

”Menționăm că la fața locului a fost găsit abandonat un cuțit metalic, tip fluture, având dimensiunea totală de 22 cm în pozitia deschis, al cărui posesor a fost identificat ulterior.”, a precizat Biroul de presă al Poliției Locale. 

În acest caz au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2750 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar în conformitate cu prevederile art.5, alin.3 din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor s-a dispus măsura complementară de confiscare a bunurilor menționate anterior.

Ca urmare a intervenției efectuate de către polițiștii locali manifestarea publică nelegală a încetat, iar zona a fost eliberată.

”Pentru prevenirea săvârșirii unor astfel de fapte antisociale solicităm în continuare cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri să ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgentă.
Pentru utilizatorii aplicației whatsapp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a acestora.
Activități similare se vor derula în mod sistematic pentru asigurarea unui climat public civilizat.”, a completat Biroul de presă.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: