Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Societate

Studentul Vlad Topală, de la UOC, medaliat la Campionatul European Universitar de Judo

Published

on

vlad topala

Vlad Topală, student al Facultății de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) și component al CSM Constanța, a obținut medalia de bronz, la categoria 90+ kg, pe echipe, la Campionatul European Universitar de Judo 2023, care s-a desfășurat săptămâna trecută, în Croația, la Zagreb.

„Un exemplu de stăpânire de sine, modestie și muncă, Vlad Topală a adus, la categoria pe echipe, victoria decisivă pentru medalia de bronz, Universitatea Ovidius din Constanța câștigând 4-2 la general, contra Universității Orleans, din Franța. Pe parcursul aceleiași competiții, studentul nostru a pierdut lupta pentru medalia de bronz, la categoria 100+. În cursa pentru medalii a întâlnit judoca valoroși, campioni mondiali și europeni, încheind evoluția la individuale cu trei victorii și două înfrângeri.”, precizează prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul FEFS.

Potrivit biroului de presă al Universității Ovidius, aceasta este prima medalie pentru judo-ul universitar românesc câștigată la un Campionat European Universitar, ce completează rezultatele deosebite obținute în domeniu de către studenții FEFS, care au primit medalii de aur, argint și bronz la Campionatul Național Universitar de judo, desfășurat în luna mai, la Sibiu.

 

Advertisement
palaz

 

 

 

 

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions