Conecteaza-te cu noi

Actual

Suprafaţa României s-a mărit cu 42 de hectare. Ministrul Palmer a inspectat plajele extinse

Published

on

În cursul zilei de astăzi, ministrul Mediului, Cristina Palmer, a făcut o vizită de documentare pe plajele din Mamaia şi Constanţa şi s-a arătat foarte încântată de tot ce a văzut. Ea a declarat că este complet impresionată de ceea s-a realizat în ultima perioadă. “Este o realizare remarcabilă, nu numai că s-au extins plajele, dar la Tomis Nord plaja este nouă. Aceasta este una dintre lucrările cele mai mari de infrastructură mare terminată în doi ani.”, a declarat ministrul.  Ea a precizat că începem cu o creştere de 42 ha a teritoriului României şi a spus că, pentru 30-50 de ani, nu vom mai avea erodări. Dimpotrivă – acum plaja creşte în mod natural. “Lucrările de amenajare au fost foarte moderne. Au fost aduşi 3,5 milioane metri cubi de nisip din largul mării şi s-au cheltuit 170 milioane de euro din fonduri europene. Iar aceşti bani au fost foarte bine folosiţi”. Ministrul a mai declarat că va începe şi faza a II-a, în care vor fi continuate lucrările pentru plajele din Mamaia şi Eforie.

În intervalul 2014-2020, vor fi cheltuiţi 240 milioane de euro pentru modernizarea plajelor

Ea a precizat că vor fi cheltuiţi 240 milioane de euro în intervalul 2014-2020. Deocamdată se va face raportul de mediu, apoi se va da o hotărâre de Guvern, iar de anul viitor vor începe lucrările. În următoarea etapă se va reuşi refacerea plajelor până la graniţa cu Bulgaria. “Constănţenii sunt foarte mândri de aceste realizări. Sunt convinsă că şi turiştii care vor veni pe litoral vor fi surprinşi că avem atât de multă plajă. (…) Voi veni înainte de 1 Mai, când totul va fi gata, pregătită pentru a inaugura plajele.” În intervalul 1-15 aprilie, plajele vor fi concesionate contractorilor.  Ministrul Palmer a declarat că a venit la Constanţa atât pentru a vedea plajele, cât şi pentru a avea diverse întâlniri cu autorităţile locale.

Făgădău s-a angajat să facă Registrul Spaţiilor Verzi

Advertisement

Ea a precizat că s-a întâlnit cu reprezentanţii autorităţilor locale, cu primarul, cu prefectul, dar şi cu oameni din Consiliul Judeţean. Palmer s-a arătat foarte încântată de aceste discuţii şi a spus că în întâlnirea pe care a avut-o cu primarul au discutat pe marginea spaţiilor verzi, care rămâne o problemă la Constanţa. “Am insistat să se facă Registrul spaţiilor verzi. De asemenea, am discutat şi despre managementul deşeurilor din judeţ. Pentru Constanţa, problema spaţiilor verzi trebuie foarte repede rezolvată.”. Palmer a declarat că primarul Constanţei, Decebal Făgădău, s-a angajat să finalizeze registrul spaţiilor verzi până în luna iunie. Într-un final, ministrul a admis că pe plajă este destul de multă mizerie, că sunt aruncate tot felul de PET-uri şi de gunoaie, dar şi-a exprimat speranţa că şi aceste neajunsuri vor fi remediate într-un timp cât mai scurt.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions