Potrivit unor surse judiciare citate de Antena3 CNN, șeful IPJ Constanța, Adrian Glugă, va fi demis din funcție în urma scandalului șoferului drogat de la 2 Mai. Decizia vine la șase zile după accidentul mortal din 2 Mai.
În afara șefului IPJ Constanța, urmează să-și piardă funcția și șeful Poliției Rutiere Constanța, comisarul Constantin Stoian, mai arată sursa citată, Antena 3 CNN.
Iată ce a precizat Adrian Glugă, șeful IPJ Constanța, după tragedia de la 2 Mai:
”La data de 19 august, în jurul orei 0.40, prin sistemul național de urgență 112 un bărbat a sesizat IPJ Constanța despre faptul că pe DN 39 din direcția Vama Veche către localitatea 2 Mai un autoturism circulă cu posibile încălcări ale legislației rutiere. Având în vedere această semnalare, autoturismul a fost dat în atenție tuturor efectivelor aflate în teren la acel moment și au fost efectuate activități pentru localizarea autoturismului. În jurul orei 2.40, autoturismul respectiv a fost fost depistat de către o patrulă mixtă circulând pe DN 39 din localitatea Vama Veche. Cu această ocazie a fost legitimat conducătorul auto precum și cei doi pasageri care îl însoțeau. În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismul într-un pachet de țigări a fost descoperită o țigară artizanală tip joint și o folie care conținea 4 pastile și care au fost înaintate BCCO pentru a se continua cercetările.
Șoferul a fost condus cu autospecuiala de poliție la sediul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero, fiind prezent în sediu până în jurul orei 4.30. Din datele transmise de către lucrătorii de poliție care au efectuat verificările la acel moment conducătorul auto nu prezenta semne specifice consumului de substanțe psihoactive.
Tot din verificări a reieșit că după ce a părăsit sediul Biroului de poliție, șoferul s-a deplasat la o locație din Vama Veche, unde ar fi consumat substanțe interzise. Ulterior, în jurul orei 5.25, a avut loc și acest eveniment tragic, în urma căruia două persoane au decedat și trei ai fost rănite.
Cu privire la faptul că șoferul nu a fost testat cu aparatul Drugtest, am dispus cercetarea prealabilă a unui ofițer și a doi agenți de poliție pentru a stabili dacă există sau nu există vreo abatere din punct de vedere disciplinar.
Mai precizez un aspect important: drogurile ridicate din autoturismul condus de către persoana în cauză sunt diferite față de cele indicate de către aparatul Drugtest în urma testării la acest moment.”