Conecteaza-te cu noi

Actual

Sute de articole pirotehnice comercializate ilegal, descoperite de jandarmii constănțeni

Published

on

artificii

În perioada 23 – 26 decembrie, jandarmii constănțeni au intensificat activitățile de verificare ale comercianților de materiale pirotehnice de divertisment, care sunt scoase la vânzare preponderent în această perioadă a anului și au identificat două persoane care comercializau articole pirotehnice fără respectarea prevederilor legale.

Astfel au fost identificate la cei doi comercianți peste 300 de  articole pirotehnice care nu erau comercializate conform prevederilor legii 126/1995 (lege care prevede că ORICE OPERAŢIUNE cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracțiune).

Jandarmii au întocmit acte de sesizare pentru toate faptele constatate, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele de poliție, abilitate de lege în acest sens.

”Le atragem atenția pe această cale tuturor cetățenilor să cumpere numai articole pirotehnice legale (ale căror caracteristici și clasă sunt stabilite de către NORMELE TEHNICE din 30 mai 2002 – referitoare la diverse operațiuni, printre care și ”deținerea …. și folosirea materiilor explozive”) și să utilizeze aceste articole conform prevederilor stipulate de lege și conform instrucțiunilor existente pe articolele pirotehnice respective (care, conform legii, trebuie să fie trecute în limba română pe toate articolele pirotehnice comercializate).

Le reamintim tuturor și faptul că, în conformitate cu art. 33 al legii 126/ 27.12.1995, se interzice ”…confecționarea, deținerea, comercializarea, importul, folosirea sau ORICE ALTĂ OPERAȚIUNE cu materii explozive de către persoanele fizice sau juridice neautorizate”.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Informare, Relații Publice și cu Publicul.

 

         

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions