Conecteaza-te cu noi

Actual

Tatăl fetei ucisă de șoferul drogat în accidentul de la 2 Mai vorbește de mușamalizarea cazului: Au relații și cunoștințe până la cele mai înalte nivele

Published

on

accident sofer drogat Mai

Tatăl Robertei, fata ucisă în accidentul de la 2 Mai, a vorbit, la Antena 3 CNN, despre șoferul drogat care i-a curmat viața fiicei sale.

“În primul rând, nu vorbim despre aspectul acesta cu ajutor financiar. Crede cineva că am nevoie? Eu sunt convins că nu. Se minte pe bandă rulantă. Doamna avocat (n.r. a șoferului) ar trebui să-și vadă de ce are ea, să-și pregătească apărarea acolo. Sper să și reușească. Sper ca justiția să-și facă datoria, nu ca tura trecută, că mi-a ajuns informația astăzi, culmea, că băiatul ar mai fi deținut, consumat (n.r. droguri) în trecut.

Când copilul ăsta, de beizadea, făcea treburile astea, copilul meu, care acum zace întins fără suflare, învăța, își făcea un drum în viața asta. Da, picta, citea cărți. Mai știe cineva ce înseamnă a deschide o carte? Și le cumpăra și de pe internet să-i vină cât mai repede. Aia făcea. Copilul meu, doar ce a ieșit prima oară, cred, fără noi, părinții, pe litoral să sărbătorească pe unul dintre colegi. Urma ca astăzi până în prânz să ajungem și noi.

Familia Pascu (n.r. familia șoferului) să-și țină scuzele pentru dumnealor, pentru cine vor dumnealor. Pe mine nu mă interesează, nu mă încălzește cu absolut nimic. Ar fi fost mai bine să se ocupe de creșterea copilului și, da, pot să le dau eu lecții cum se crește un copil dacă ei nu știu, eu știu.

N-am avut de-a face cu justiția. Sper să nu am. Nu se știe ce se poate întâmpla, dar în momentul de față 50-50 nu pot să îmi dau cu părerea. Știu că sunt oameni potenți care pot face aproape tot ce vor (n.r familia șoferului). Eu sper să se înțeleagă cuvintele astea și să nu se lase cei din justiție și ce mi-a mai ajuns mie pe la urechi, poate greșit, poate negreșit, poate pe adevăr. Au relații și cunoștințe până la cele mai înalte nivele din administrație, pe toate domeniile și pe toate spețele. Da, deci e un semn mare de întrebare cu justiția și cu ce pot face cei din familia Pascu pentru copilul lor.

Marți la ora 10:30 va începe slujba, după care să ne vom deplasa la locul de veci, aproape de comuna Măgurele, pe Șoseaua Măgurele, unde va fi depus sicriul.

Nu i-am cunoscut și nici nu vreau să-i cunosc (n.r. pe părinții șoferului). Doar să ne vedem la judecată împreună cu avocații, de ambele părți, și să ne lase o dată în pace. Copilul ăla să-și facă anii de pușcărie, cel puțin câți ani a împlinit copila mea, 20. Să fie un exemplu negativ pentru alții care vor să facă așa ceva.

Ok, te-ai drogat, rămâi acolo unde ești, nu te urca la volan, nu decide tu cine trăiește și cine moare, da? Voi ceda psihic până la urmă și nu vreau.”, a spus tatăl Robertei.

Amintim că un șofer de 19 ani, drogat, a intrat cu mașina într-un grup de tineri, sâmbătă dimineața, omorând doi dintre ei, în localitatea 2 Mai de pe litoral. Roberta și Andrei și-au pierdut viața în urma cumplitului accident.

Șoferul care a provocat tragedia din 2 Mai era atât de drogat, încât nici nu a știut că a comis un accident grav.

Sursa foto: editiadesud.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions