Pentru evitarea unor noi situații de urgență, toate drumurile naționale județene din județul Tulcea rămân închise până când utilajele de deszăpezire care intervin vor reuși să le deblocheze.
În jurul orei 5.30 pe DN 22,Babadag – Constanța, salvatorii Stației de Pompieri Babadag au fost solicitați să intervină în zona intersecției 2 Cantoane pentru deblocarea a două autoturisme în care se află 4 persoane. Acestea au rămas blocate în zăpadă, sectorul de drum nefiind încă deszăpezit. În timp operativ acestea au fost ajutate și au fost întoarse în orașul Babadag.
Situația la ora 7.00 se prezintă astfel:
- auto blocate – 7
- persoane ce necesită asistență – 11
- persoane salvate de structurile MAI și Autoritățile Publice Locale – 88
- Localități afectate de lipsa energiei electrice – 53
- Persoane afectate de lipsa energiei electrice – 47.119
”Din cele 7 autoturisme blocate 3 sunt în zona Luncavița – Văcăreni și una în zona Babadag. În aceste autoturisme se află 9 persoane. În zona localității Iazurile se intervine pentru deblocarea a 3 autoturisme în care se află doua persoane, în al treilea auto nu sunt că ar fi persoane blocate.”, au precizat reprezentanții Centrului de Comunicare al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea.