Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Tone de deșeuri, aruncate aiurea de reprezentantul unei societăți din Cernavodă

Published

on

deseuri cernavoda

Aproximativ 15 tone de deșeuri au fost aruncate pe amplasamentul unui depozit ilegal situat în orașul Cernavodă. Polițiștii au întocmit dosar penal și au dispus indisponibilizarea ansamblului auto cu care au fost transportate acestea.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, ieri, 14 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în continuarea cercetărilor într-un dosar penal, au depistat în flagrant delict un reprezentant al unei societăți comerciale, care, utilizând un ansamblu format din tractor și remorcă, a abandonat aproximativ 15 tone de deșeuri nepericuloase, prin efectuarea a cinci operațiuni de transport, pe amplasamentul unui depozit ilegal de deșeuri situat în orașul Cernavodă.

Constatarea a fost efectuată cu sprijinul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța. În cauză a fost dispusă măsura indisponibilizării ansamblului auto. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru abandonarea, aruncarea și/sau  ascunderea deșeurilor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions