Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi, 3 mai, începând cu ora 14.50, în vederea executării lucrărilor de reabilitare ale podului de la Cernavodă, situat pe autostrada A2 București-Constanța, s-a închis calea 1 de rulare (sensul București – Constanța), traficul rutier fiind deviat pe calea 2 (sensul Constanța – București), unde se va circula în ambele sensuri pe sectorul cuprins între kilometrii 156+715 metri – 160+319 metri.
Restricțiile vor fi în vigoare până la data de 8 iunie a.c.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să sporească atenția și să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta