Conecteaza-te cu noi

Societate

Traficul total prin Aeroportul Mihail Kogălniceanu s-a dublat anul trecut

Published

on

aeroport

S.N. Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa S.A. a încheiat activitatea desfăşurată în anul 2022 înregistrând un trafic total (comercial și necomercial) de 80.007 pasageri, în creștere cu 51 % faţă de anul trecut (53.006 – valoare înregistrată în 2021). De asemenea, a fost înregistrat un număr de 9871 mişcări aeronave (aterizări şi decolări), în creştere cu 9,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (9024 – valoare înregistrată în 2021), fapt datorat reluării treptate a traficului aerian după perioada pandemică și numărului de frecvențe regulate pe săptămână spre/dinspre Londra și Istanbul pe tot timpul anului dar și curselor operate pe perioada sezonului de vară pe ruta Constanța – Cluj Napoca și retur. În anul 2022 au fost transportate 4.793 tone de marfă, în creştere cu 161% faţă de anul precedent (1.834 – valoare înregistrată în 2021).

În ceea ce privește traficul comercial de pasageri, valoarea înregistrată a fost de 66.472 pasageri rezultați din curse efectuate în regim regulat, charter și aviație generală, observându-se și aici o creștere de 41% față de anul trecut (47.096 – valoare înregistrată în 2021).

La sfârșitul lunii septembrie  2022 a fost aprobat prin hotărâre de guvern “Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa pentru perioada 2022-2030”.

Programul vizează investiţii substanţiale pentru a moderniza infrastructura, pentru a adapta această infrastructură la noile tipuri de aeronave, atât civile cât şi militare, oferind facilităţi, capacităţi de alimentare, configuraţii de parcare, platforme şi servicii pentru noile generaţii de aeronave care vor utiliza Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, aeroport considerat strategic internaţional.

Advertisement
aeroport

aeroport

Printre obiectivele de investiții ale programului se numără proiecte precum:

  • Creşterea securităţii/siguranţei traficului de pasageri
  • Upgrade balizaj luminos la pista de decolare-aterizare (PDA)
  • Sistem de supraveghere video, control acces
  • Amenajare banda pistă şi RESA (Runway End Safety Area)
  • Modernizare şi reabilitare sistem electroenergetic
  • Reabilitare şi modernizare corp gardă
  • Extindere şi modernizare punct control 2 (PC2)
  • Reconfigurare fluxuri auto, reabilitare pavilion administrativ, rampă spălare maşini
  • Aplicaţie soft management – monitorizarea conformării cu cerinţele aplicabile
  • Terminal pasageri sosiri/plecări intern şi international
  • Modernizare/Reabilitare pistă de decolare-aterizare (PDA)
  • Modernizare/Dezvoltare sistem căi de rulare
  • Modernizare/Dezvoltare infrastructură acces în zona publică
  • Dezvoltare facilităţi hangar
  • Dezvoltare facilitate suport pentru întreţinere
  • Dezvoltare facilităţi de alimentare a aeronavelor cu combustibil
  • Studii de fezabilitate aferente obiectivelor de investiţii
  • Achiziţii de echipamente de siguranţă şi securitate.

O parte din obiective sunt deja în curs de implementare datorită programelor de dezvoltare aprobate anterior.

Realizarea obiectivelor de investiții aprobate prin Programul strategic conferă siguranță în exploatare a infrastructurii aeroportuare, precum și conformarea cu normele legislative europene.

Implementarea Programului strategic va genera dezvoltarea de noi infrastructuri aeroportuare care vor conduce la oferirea unui nivel superior de servicii și realizarea de capacități suplimentare, aducând beneficii atât pasagerilor și companiilor aeriene, cât și celorlalți factori implicați, influențați direct sau indirect de extinderea și modernizarea A.I.M.K.C. Totodată, acest demers vine și în sprijinul altor actori de pe piață (companiile care activează în perimetrul aeroportuar, companiile de turism, angajații pe platforma aeroportuară, autoritățile locale și comunitatea locală/regională, mediul de afaceri din vecinătate, persoane care tranzitează zona etc.).

Reamintim totodată că începând cu data de 22 iunie 2023, compania aeriană AirConnect va opera zboruri directe de la Constanța către Cluj Napoca, Oradea, Suceava și Timișoara, astfel:

  • Constanța – Suceava, în zilele de joi, începând cu 22 iunie 2023
  • Constanța – Timișoara, în zilele de joi și duminică, începând cu 22 iunie 2023
  • Constanța – Cluj, în zilele de joi și duminică, începând cu 22 iunie 2023
  • Constanța – Oradea, în zilele de duminică, începând cu 25 iunie 2023.

Detalii referitoare la programul de zbor și bilete sunt disponibile pe site-ul operatorului aerian www.air-connect.com.

Pentru pasagerii care aleg să zboare de pe Aeroportul din Constanța sunt disponibile opțiuni de transport în comun pe ruta Constanța – Mihail Kogălniceanu și retur (program disponibil pe www.mk-airport.ro), opțiuni de transport în regim shuttle bus precum și opțiuni de transport în regim de taxi.

”Continuăm demersurile întreprinse prin discuțiile purtate cu companiile aeriene și touroperatorii până în prezent, în ceea ce privește deschiderea de noi rute care să vină în întâmpinarea cerințelor pasagerilor.”, a precizat Bogdan Ionuț Artagea, director general.

Advertisement
aeroport

aeroport

Sursa foto: AIMKC

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions