Conecteaza-te cu noi

Actual

Trei afgani şi o călăuză din Ucraina reţinuţi de autorităţi

Published

on

În data de 25.04.2016, în urma unei sesizări primite din partea lucrătrilor Serviciului pentru Imigrări Constanţa – I.G.I., poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-au deplasat în localitatea Ciocîrlia din judeţul Constanţa, unde au reţinut trei bărbaţi care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa pe teritoriul României. Cei trei fuseseră depistaţi iniţial de lucrători ai Postului de Poliţie Ciocârlia, care i-au observat călătorind pe jos, după ce coborâseră dintr-un autotren cu numere de Ucraina. Poliţiştii de frontieră i-au preluat pe cei trei bărbaţi şi pe conducătorul autotrenului, un cetăţean ucrainean, pe care i-au condus la sediul Gărzii de Coastă pentru cercetări.

Din cercetările coordonate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a rezultat faptul că cei trei sunt cetăţeni afgani, cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani şi au fost transportaţi din Turcia într-un automarfar, încărcat cu paleţi de lemn ce conţineau materiale ceramice. Aceştia au declarat că au achitat suma de 2.500 de euro conducătorului autovehiculului, cetăţeanul ucrainean S.O., în vârstă de 55 de ani şi intenţionau să ajungă într-o ţară din Uniunea Europeană.

Conducătorul auto a confecţionat un sistem artizanal prin care uşile de acces ale semiremorcii nu prezentau urme de forţare, fiind sigilate cu un cablu aferent, astfel încât sigiliul vamal aplicat de autorităţile din Turcia era intact.

Poliţiştii de frontieră constănţeni continuă investigaţiile, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de „trecerea frauduloasă a frontierei de stat” şi „trafic de migranţi”.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions