Conecteaza-te cu noi

Actual

Trei bărbați din Medgidia, reținuți pentru incendierea unei autoutilitare Mercedes

Published

on

incendiu auto

Astăzi, 15 decembrie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au formulat propunere privind luarea măsurii  arestului preventiv faţă de 3 inculpaţi care se fac vinovați de comiterea infracțiunii de distrugere, respectiv complicitate la distrugere și conducerea unui autoturism fără permis.

Cei trei sunt A.F. în vârstă de 18 de ani, O.Ș., de 39 de ani, și S.E., de 21 de ani, toți din Medgidia. A.F. este  acuzat de distrugere, O.Ș. de complicitate la distrugere, iar S.E. de complicitate la distrugere și de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Potrivit procurorilor, probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în noaptea de 3/4 decembrie,  în intervalul orar 4.00-4.35, ”în baza unei înţelegeri prealabile şi după efectuarea unei verificări a locului săvârşirii faptei, inculpatul A.F., s-a deplasat împreună cu inculpaţii O.Ş. şi S.E., cu autoturismul marca AUDI A6, cu numărul de înmatriculare B-XX-XXX, condus de inculpatul S.E., la stația peco R. din municipiul Medgidia, de unde a achiziţionat aproximativ 2 litri de benzină, într-un recipient din plastic şi, pe fondul unui conflict preexistent, s-au deplasat cu acelaşi autoturism la domiciliul persoanei vătămate C.S.T., din mun. Medgidia, în faţa căruia era parcată autoutilitara Mercedes-Benz, cu numărul de înmatriculare CT-XX-XXX, aparţinând persoanei vătămate, pe care inculpatul A.F. a incendiat-o, folosind combustibilul achiziţionat, creându-i astfel persoanei vătămate, un  prejudiciu în valoare de 8.000 de euro, generând totodată o stare de pericol pentru locuitorii din zonă şi bunurile acestora.”, au precizat procurorii.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

Advertisement

Mai jos, puteți citi informațiile publicate de ziarul Ordinea în urmă cu două săptămâni, când a avut loc incidentul.

Un Mercedes Vito a fost incendiat pe o stradă din Medgidia. Vezi ce spune proprietarul

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions