Conecteaza-te cu noi

Actual

Trei pescadoare bulgărești, depistate la pescuit ilegal în zona economică a României în Marea Neagră

Published

on

pescador

Ieri, 23 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune comună împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură din România și Bulgaria, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Cu această ocazie au fost identificate pe Marea Neagră, la aproximativ 100 km travers de stațiunea Mamaia, în zona economică exclusivă a României, trei pescadoare pavilion Bulgaria, fiind interceptate de către nava MAI 0201 sub coordonarea serviciului SCOMAR al Gărzii de Coastă.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acestea utilizau unelte de pescuit neautorizate și pescuiau în perioada de prohibiție. A fost identificată și o cantitate de pește la bordul navelor, calcan și rechin. Pe cele trei pescadoare se aflau, în total, zece membri de echipaj, cetățeni bulgari.

”Navele, împreună cu echipajele, uneltele de pescuit și captura de pește, au fost escortate în Portul Militar Constanța pentru continuarea cercetărilor.

Cercetările sunt în desfășurare, fiind coordonate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions