Connect with us

Actual

Trupul neînsuflețit al uneia dintre copilele dispărute în Dunăre a fost găsit

Publicat

la

Trupul neînsufleţit al uneia dintre copilele care au dispărut luni după-amiază, în zona portului Isaccea, a fost recuperat și adus la mal.

”În acestă dimineață, prin apel la 112, s-a anunțat prezența unui corp pe Dunăre, la aproximativ 50 m de mal și aproximativ 400 de m în aval de locul dispariției.”, au precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.

Căutările continuă pentru găsirea celeilalte minore dispărute.

Forțe și mijloace alocate:

ISU Tulcea – 7 subofițeri ( 2 scafandri), cu o autospecială de transport scafandri, o ambarcațiune de căutare salvare (SAR), o barcă pneumatică și o ambulanță SMURD;

ISU Constanța – 2 subofițeri ( scafandri), cu o autospecială de transport scafandri.

Precizăm că cele două fetițe, în vârstă de 11, respectiv 12 ani, erau surori. În data de 21 iunie a.c., au intrat în apele Dunării, în apropierea portului Isaccea și nu au mai ieșit.

În cursul zilei de azi, 24 iunie a.c., o echipă de marinari a identificat trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două minore (12 ani), în timp ce plutea la o distanță de aproximativ 400 de metri (în aval) de la locul în care ar fi intrat în apă și la aproximativ 50 de metri distanță de mal.

Trupul neînsuflețit a fost preluat de o echipă de scafandri și scos la mal.
În continuare se efectuează cercetări în vederea găsirii fetiței de 11 ani.

Foto: ISU Tulcea

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Ministrul Transporturilor, despre accidentul de la Fetești: “Se pare că mecanicul a adormit și era băut”

Publicat

la data de

Scris de

Mecanicul trenunului de marfă care a lovit o altă garnitură staționată, în stația Fetești, jud. Ialomița, ar fi adormit și ar fi fost sub influența alcoolului, a spus, joi dimineața, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. De asemenea, sistemul care ar fi trebuit să frâneze trenul nu funcționa.

Întrebat ce ar fi cauzat accidentul feroviar de la Fetești, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus, joi dimineața, la Antena 3, că, cel mai probabil, conductorul trenului a adormit la volan și se afla sub influența alcoolului.

„Vreau să transmit un semnal destul de clar către acești operatori de marfă din zona privată, pentru că, în fine, de la stat a mai rămas un singur operator, că nu se mai pot juca cu siguranța pe sistemul feroviar. Un tren de marfă a intrat în spatele altui tren trecând peste toate semnalele. Din primele informații pe care le avem de la fața locului, sistemul de siguranță automat care ar fi trebuit să frâneze trenul nu era funcțional. Ancheta o să spună de ce, o să primim chiar o primă informare chiar în cursul zilei de astăzi. Lucrurile nu erau în regulă nici cu mecanicul de locomotivă. Din ce am înțeles, da (ar fi adormit – n.r.), dar o să stabilească ancheta. Înțeleg că era și sub influența alcoolului”, a spus Cătălin Drulă.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că magistrala București – Constanța este blocată în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, din cauza tamponării celor două trenuri private de marfă.

„Menționăm faptul că un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în stația CF Fetești, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depățit semnalul de OPRIRE de la intrare în stație, și a intrat în trenul garat. În urma tamponării, 4 vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat. Din cauza acestui eveniment feroviar, soldat fără victime omenești, dar cu mari pagube materiale, traficul feroviar pe raza stației Fetești, atât spre Bărăganu, cât și spre Movila este blocată”, a spus Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Pentru asigurarea legăturii cu stațiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucureștiul vor circula pe ruta deviată prin Fetești – Movila – Țăndărei, cu tracțiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploiești – Buzău – Făurei – Fetești. (sursa: stiripesurse.ro)

Vă amintim că, noaptea trecută, două trenuri s-au ciocnit în gara Fetești.

Detaliile sunt aici:

Haos pe calea ferată, după ce două trenuri s-au ciocnit în Gara Fetești

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Incendiu de vegetație în județul Tulcea. Peste un hectar de miriște a ars, iar focul ar fi fost pus intenționat

Publicat

la data de

Scris de

În cursul nopții, două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Măcin au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de miriște din aproprierea orașului Măcin.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră și 30 minute, la ora 00:40.

În urma evenimentului au ars aproximativ 1,5 hectare de miriște.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Haos pe calea ferată, după ce două trenuri s-au ciocnit în Gara Fetești

Publicat

la data de

Scris de

Două trenuri de marfă s-au ciocnit la Feteşti pe Magistrala M 800 Bucureşti – Constanţa, iar circulaţia feroviară este închisă de la miezul nopţii.

Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale, informează ISU Ialomiţa.

″În jurul orelor 23,45, pompierii militari din cadrul Staţiei Feteşti au fost solicitaţi prin apel 112 să intervină la un accident feroviar produs în urma coliziunii a două trenuri. Salvatorii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, în sprijin sosind şi un echipaj SAJ Ialomiţa″, precizează ISU.

Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula şi o altă garnitură staţionată.

Traficul feroviar a fost blocat.

Iată și punctul de vedere al conducerii CFR:

“29 iulie 2021 Update, ora 7:20: Pentru deblocarea circulației, încă de la ora producerii accidentului de la Fetești, CFR Călători a pus la dispozitia CFR SA care gestionează coordonarea ciculației, locomotive diesel. Trenurile afectate în data de 29 iulie 2021 până la ora 07.20, ca urmare a evenimentului din stația CF Fetești: RE 8005 București Nord – Mangalia se anulează pe distanța Ciulnița – Mangalia și va circula pe ruta deviată ca tren RE 12898-1 în relația  Ciulnița – Slobozia Veche – Țăndărei – Fetești – Constanța – Mangalia, în condițiile de circulație ale trenului impuse de CFR SA pe distanța Ciulnița – Fetești apoi pe distanța Fetești – Mangalia în condițiile de circulație și cu opririle comerciale ale trenului RE 8005. IR 1586/-1 Constanța.”

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: