Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Tur cultural ”Jean Constantin”. Vezi pe ce traseu se va desfășura

Published

on

Tur cultural august

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța ”Teodor T. Burada”, vă invită să luați parte la evenimentul cultural-educativ Tur Cultural „Jean Constantin”, în colaborare cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan (ghid în turism).

Doritorii sunt așteptați luni, 21 august, la ora 18.00, de această dată în fața Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ”Jean Constantin”, din b-dul Ferdinand nr. 56,  să pornească într-un nou tur cultural ghidat.

”Vom dedica acest tur marelui actor Jean Constantin, 21 august fiind ziua în care s-a născut. Turul pornește din spațiul expozițional, unde vă invităm să vedeți expoziția de fotografie ”Actorul: Chip, Suflet, Om”, semnată de Cătălin Lăzăroiu, iar mai apoi, vom continua ”la pas” pe următorul traseu: Teatrul de Stat Constanța – Parcul Arheologic – Lupa Capitolina – Muzeul de Artă Populară – Biserica Greacă – Strada Vântului – Biserica Armenească – Piața Ovidiu – Hotel Palace, de unde vom admira locul preferat al lui Jean Constantin – Portul Tomis. Ne propunem nu doar să-l redescoperim pe marele actor, ci să urmăm pașii pe care acesta i-a făcut în orașul de la malul mării, pe care l-a iubit atât de mult.”, au precizat reprezentanții centrului cultural.

Participarea este gratuită. Evenimentul este inițiat de Serviciul Coordonare Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” și Exploatare a Filmelor. Mai multe informații găsiți pe pagina de Facebook a Centrului Multifuncțional Educativ Pentru Tineret „Jean Constantin” sau pe site-ul   www.centruljeanconstantin.ro.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions