Conecteaza-te cu noi

Administratie

Tuzla. A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale

Published

on

Studiul de fezabilitate privind înființarea distribuției de gaze naturale în Comuna Tuzla, al cărei beneficiar este Primăria Tuzla, a fost finalizat.

“Înființarea distribuției de gaze naturale în Comuna Tuzla, jud. Constanța, presupune realizarea unui sistem de alimentare cu gaze naturale a consumatorilor din zonă. Obiectivul este realizarea unei investiții durabile care va fi integrată în infrastructura existentă și corelată cu investițiile viitoare, în vederea conformării cu cerințele legislației în vigoare. În vederea alegerii soluţiei de alimentare cu gaze naturale s-a avut în vedere aspectul economic astfel încât cheltuielile totale legate de înfiinţarea distribuţiei de gaze naturale să fie cât mai mici, respectând normativele în vigoare”, explică primarul comunei constănțene Tuzla, Reșit Taner.

De asemenea, conform precizărilor edilului, în baza documentațiilor, în prezentul studiu de fezabilitate s-a luat în considerare dezvoltarea ulterioară a localității Tuzla, ținând cont de contextul economic actual și preconizat dar și de necesitatea alegerii unei soluții fezabile.

“În urma realizării studiului de fezabilitate au rezultat două soluții de alimentare cu gaze naturale. Racordarea în conducta de transport de gaze naturale înaltă presiune Pecineaga-Techirghiol, şi racordarea în SRM Fetești (la ieșirea din SR Fetești – nod 2000). Acestea urmează a fi analizate și va fi aleasă varianta optimă.
În perioada următoare vor fi derulate demersurile de obținere a certificatului de urbanism precum și obținerea avizelor de finanțare a proiectului. În vederea creşterii gradului de confort al locuitorilor şi pentru dezvoltarea economică a localității noastre este necesară şi oportună investiţia privind înfiinţarea distribuţiei de gaze naturale
“, completează primarul Reșit Taner.

În prezent locuitorii com. Tuzla precum şi instituţiile publice şi agenţii economici consumă, pentru încălzirea locuinţelor, prepararea apei calde menajere şi a hranei, drept combustibili: lemne, peleţi, cărbuni, curent electric, combustibil lichid uşor, păcură, motorină, butelii cu GPL, etc.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions