Conecteaza-te cu noi

Administratie

Raport ANI: 99 de conflicte de interese în proceduri de achiziție publică valoare de 240 de milioane de euro

Published

on

Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenția Națională de Integritate a emis, în perioada aprilie – iunie 2019, 9 avertismente de integritate pentru potențiale conflicte de interese în proceduri de achiziție publică în valoare totală 433,6 milioane lei (aprox. 91,6 milioane euro).

În perioada de referință, sistemul PREVENT a analizat, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 4.487 de proceduri de achiziție publică.

Dintre aceste proceduri, aproximativ 15,5% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conțin 20.984 de contracte subsecvente (loturi).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date și informații cu privire la 1.332 de autorități contractante, 6.456 de operatori economici și 120.944 de persoane, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai ofertanților.

Advertisement

Rezultate în perioada 20 iunie 2017 – 30 iunie 2019

Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenția Națională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017 – 30 iunie 2019, 99 de avertismente de integritate pentru potențiale conflicte de interese în proceduri de achiziție publică în valoare totală de 1,13 miliarde lei (aprox. 240,32 milioane euro).

Potențialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziție publică derulate de autorități contractante reprezentând consilii județene, primării, instituții publice de la nivel central și local, precum și companii/societăți comerciale la care statul este acționar majoritar.

Dintre acestea, în 97% din cazuri, conducătorii autorităților contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri, ANI a declanșat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. Într-un singur caz pentru care s-a emis avertisment de integritate, Agenția Națională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situațiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare.

Advertisement

În perioada de referință, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potențiale conflicte de interese, 30.458 proceduri de achiziție publică.

Totodată, în 52 de situații, ANI a notificat Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziție publică, rezultate în urma activității de analiză a PREVENT.

Dintre cele 30.458 de proceduri analizate, aproximativ 12% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conțin un număr total de 142.998 contracte subsecvente (loturi).

Clarificări acordate persoanelor interesate

Până în prezent, persoanele interesate au solicitat peste 590 de clarificări cu privire la cadrul legal incident. Majoritatea solicitărilor se referă la completarea câmpurilor din cuprinsul Formularului de Integritate, obligativitatea completării Formularului de Integritate, lipsa ofertanților, etc.

Ce este și cum funcționează sistemul PREVENT

Advertisement

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârșitul lunii iunie 2017 cu scopul de preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

Concret, acest mecanism de prevenție presupune analizarea datelor și a informațiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorității contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Național al Registrului Comerțului – ONRC, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).

Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relații ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă și persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanți în cadrul procedurilor de achiziție inițiate de către o autoritate contractantă.

În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.

Mai multe detalii despre sistemul PREVENT pot fi consultate la secțiunea dedicată din pagina de Internet a Agenției Naționale de Integritate la adresa https://www.integritate.eu/prevent.aspx . (comunicat Agenția Națională de Integritate)

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions