Conecteaza-te cu noi

Actual

Un consătean de-ai lui Iorguș a ajuns personaj foarte important în Europa

Published

on

Ionut Voinea, fiul directorului Serviciului de Metrologie Constanța, Tudorel Voinea, a preluat luna aceasta conducerea operațiunilor tehnice ale grupului de comunicații Liberty Global din regiunea Europa Centrală și de Est (CEE) care include Polonia, Ungaria, România, Cehia și Slovacia, precum și operatorii DTH din aceste cinci țări, scrie HotNews.ro.

Ionuț Voinea este director de tehnologie în UPC România, are experiență de peste 10 ani în cadrul UPC, fiind absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnică București. Voinea și-a început cariera în anul 2006 în cadrul departamentului Customer Care. Potrivit informațiilor UPC România, în 2015 Ionuţ Voinea și-a asumat rolul de Technology Director UPC România, fiind responsabil de toate operaţiunile de reţea şi clienţi, dezvoltarea reţelei, zona tehnologicã, logisticã, supply chain  şi funcţiunile de suport şi, începând cu 2017 a preluat responsabilitaţi extinse ĩn cadrul Regiunii Europa Centralã şi de Est a UPC, conducând divizia de dezvoltare reţele de acces din cele cinci ţãri CEE.

Dincolo de faptul că este tânăr, de informațiile legate de carieră, de pregătirea profesională și ascensiunea sa printre cele mai importante personaje din Europa, Ionuț Voinea are o legătură strânsă și cu județul Constanța. Este din municipiului Mangalia! Cariera și pregătirea profesională îi sunt promovate de unul dintre oamenii deveniți importanți în județul nostru, chiar dacă nu s-a născut aici. Fostul primar al municipiului Mangalia, Zanfir Iorguș, a scris pe pagina sa de Facebook faptul că se mândrește cu tânărul Voinea. De ce? “Un tânăr din Mangalia… cu rădăcini…. în Barcea, Galați!”, a scris fostul edil pe pagina de socializare. Explicația mesajului? Iorguș este și el din comuna Barcea din județul Galați, iar Ionuț Voinea este fiul bunului său prieten, Tudorel Voinea, după cum ține să precizeze pentru “Ordinea.ro”. “Ionuț Voinea este un tânăr care promite din punct de vedere profesional foarte mult și rezultatele muncii sale se văd. Ionuț este fiul bunului meu prieten Tudorel Voinea de la Metrologie – Regiunea Sud Est”, ne-a spus Iorguș, știut fiind faptul că și el vine din aceeași zonă.

Nici comentariile nu au întârziat să apară, unul dintre acestea fiind: “La Barcea se nasc bărbați frumoși și deștepți”

Advertisement

Grupul Liberty Global este unul dintre cei mai mari operatori de comunicații prin cablu la nivel mondial, cu operațiuni în peste 30 de țări în Europa, America Latină și Caraibe.

sursa foto: UPC Romania / Facebook

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions