Conecteaza-te cu noi

Administratie

Un consilier județean PNL face ordine în regulamentul parcărilor prin SMS din municipiul Constanța

Published

on

George Niculescu, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Constanța le-a dat o mâna de ajutor colegilor săi de la municipiu și a lucrat un proiect de hotărâre prin care solicită reducerea amenzilor aplicate celor care nu își plătesc locul de parcare, conform HCL privind plata locului de parcare prin SMS.

“Primăria Constanța nu trebuie să-i amendeze pe constănțeni în mod excesiv. Am observat că sunt amenzi foarte mari; spre exemplu, în cazul unui șofer care nu plătește 2 lei / oră parcarea în municipiul Constanța, amenda se ridică la suma de 400 de lei. Din acest motiv spun, Primăria nu trebuie să își mărească buetul prin aplicarea acestor amenzi. De altfel, Primăria nu a pus la dispoziție un sistem alternativ de plată pentru, de exemplu, cazul șoferului care nu are telefonul la el, al celui care nu are baterie la telefon, orice… ”, a explicat inițiatorul proiectului, consilierul județean George Niculescu, într-o conferință de presă organizată la sediul filialei.

De asemenea, în expunerea de motive aferentă proiectului, Niculescu precizează următoarele:

“Consider total disproporționată valoarea amenzii contravenționale în raport cu valoarea serviciului oferit de Primăria Constanța. Așa cum am precizat, tariful este de 2 lei pentru o oră iar amenda este de la 400 la 800 de lei pentru persoane fizice, respectiv de la 500 la 1.000 de lei pentru persoane juridice. Măsura coercitivă este de până la maxim 500 de ori mai mare decât tariful serviciului prestat. (…) Din acest motiv propun modificarea amenzilor prevăzute la art. 10 alin. 1 din HCLM 138/2013, după cm urmează: pentru art. 43 se sancționează cu amendă contravențională de la 50 la 100 de lei pentru persoane fizice și de la 100 la 150 de lei pentru persoanele juridice. De asemenea, având în vedere că nu există un sistem de plată alternativ la serviciul de plată prin SMS, propun instalarea de urgență a unor puncte de taxare automată a serviciului de parcare. În cazul în care conducătorul auto nu are telefonul asupra sa sau telefonul este indisponibil. (…) De asemenea, intervalul orar de taxare aflat în vigoare este excesiv: de luni până duminică între orele 00.00 – 24.00. Pe cale de consecință, propun modificarea intervalului orar astfel: luni – vineri, 07.00 – 17.00”, se arată în expunerea de motive aferentă proiectului.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions