Conecteaza-te cu noi

Politica

Un cunoscut om din turism îl face mitocan pe primarul din Mangalia. “Olimpul este o dramă!”

Published

on

Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, a convocat, miercuri, 20 iunie, Consiliul Local în ședință pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărâre. Problema nu e că edilul cerea vot pentru proiecte locale, ci faptul că ședința de ÎNDATĂ a fost convocată fix la ora la care angajații DMHI aveau programată o acțiune de protest.

Revolta aleșilor locali a fost vizibilă în mediul online, aceștia l-au taxat pe primar și i-au cerut socoteală pentru nepăsarea cu care a încercat să-i trateze pe oamenii de la Șantierul Naval, știut fiind faptul că aceștia se confruntă cu serioase probleme de mai mult timp.

Protest cu vuvuzele la Mangalia: ”Ăia hoți, ăștia hoți, mama lor la toți”

“Astazi, la ora 17,30 primarul a convocat o sedinta de indata pentru probleme “urgente” ale Mangaliei: depou pentru autobuze electrice, inca 7 miliarde pentru avocati, inca 15 miliarde pentru groapa numita “Callatis- istorie la malul marii” si niste studii de fezabilitate pentru firmele de casa abonate la bugetul local! Nu vom participa la aceasta sedinta, deoarece la ora 17,30 vom fi alaturi de angajatii DMHI pentru rezolvarea adevaratelor probleme ale orasului si pentru ca nu vrem sa mai participam la sedinte convocate peste noapte “ca hotii” si care au ca singur scop devalizarea bugetului local si inglodarea orasului in datorii! Va astept pe toti sa fim alaturi de angajatii DMHI! Sustin marirea salariilor pentru angajatii DMHI! Imi doresc ca ei sa ramana in Mangalia, sa nu mai fie nevoiti sa plece de langa familiile lor si sa traiasca mai bine, nu doar sa subziste!”, a scris pe pagina sa de Facebook Nicu Moroianu, consilier local ales în cadrul Consiliului Local Municipal Mangalia.

În aceste condiții, agenda primarului pare să fie departe de cea a cetățenilor, Cristian Radu demonstrând, încă o dată, că preocupările sale nu privesc viața cetățenilor. La fel cum nu pare interesat de promovarea turismului în stațiunile din sudul litoralului, cele pe care Primăria municipiului Mangalia le are în administrare. Așadar, acuzațiile consilierilor locali privind nepăsarea primarului la problemele cetățenilor și ale orașului vin după ce, în ultima perioadă, Cristian Radu este acuzat de cetățeni, de agenții din turism și cei care desfășoară activități în acest domeniu, că a lăsat de izbeliște turismul din sudul litoralului. Și nu o spun doar oamenii care fotografiază mizeriile, așa cum spunea, ci și specialiștii din turism.

Advertisement

În acest sens, un cunoscut om din turism, Alin Burcea, primvicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism și patronul de la Paralela 45, unul dintre cei mai mari touroperatori din România, a comentat mesajul consilierului local Moroianu și îi transmite primarului Radu că este “mitocan”, iar stațiunile arată “jalnic”. În același timp, Alin Burcea susține că stațiunea Olimp este o “dramă”.

“Stațiunile arată jalnic… Olimpul este o drama… sunt puține coșuri de gunoi și alea pline, hoteluri închise… o tragedie! Acest băiat este un mitocan și agresiv cu antreprenorii din zonă… Cum l-ați votat…”, a scris Alin Burcea pe Facebook.

Și dovadă că turismul nu reprezintă prioritate pentru primarul din Mangalia, așa cum a afirmat Alin Burcea de la ANAT, este și fotografia postată astăzi pe aceeași rețea de socializare. Nu este din Olimp, ci din stațiunea Neptun, mai exact din centru, de la KM 0, conform descrierii.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions