Exclusiv
Un fals ordinar care nenorocește Prefectura Județului Constanța
În anul 1947, mai multe persoane fizice s-au prezentat la biroul unor avocați asociați din Constanța, unde au redactat o notificare în legătură cu un teren de 20 de hectare. La întocmirea documentului au fost utilizate reguli ortografice care aveau să se introducă în limba română abia în anul 1954. De asemenea, o doamnă menționată în cuprinsul notificării nu și-a amintit numele exact al fiicei sale. În 2018, la 71 de ani distanță, înscrisul în cauză, care nu are număr de înregistrare, nu este ștampilat și nu emană de la o instituție a statului român, înclină balanța în cel mai aprig proces al momentului de la Constanța.
O retrocedare dispusă prin fraudă la lege
Vorbim în cuprinsul acestui articol despre ultimele evoluții în scandalul de mare răsunet al retrocedării carierei de piatră de la Sibioara, comuna Lumina. Această carieră, care conține o piatră foarte dură ce se pretează perfect la construcția digurilor marine, a fost cumpărată în anul 2005 de omul de afaceri Grigore Comănescu, în baza unui credit bancar de 4 milioane de euro. Trei ani mai târziu, acesta s-a pomenit cu executorul judecătoresc la poartă. Așa a aflat că Tribunalul Constanța pronunțase în 2008 o hotărâre de retrocedare a unui teren de 20 de hectare care secționa perimetrul carierei, către persoane fizice reprezentate convențional de avocatul constănțean Ionel Hașotti. Legea interzice retrocedarea carierelor, însă Hașotti a susținut în proces că nu există o dovadă că există o exploatare de piatră pe terenul revendicat.
Ilegalitatea nu s-a mai reparat. Ba chiar, o hotărâre judecătorească irevocabilă obținută de plătitorul celor 4 milioane de euro a fost revocată cu încălcarea și mai gravă a legii, la instigarea aceluiași Ionel Hașotti. Ca la noi la nimeni! La un moment dat, avocatul a reușit să obțină pentru clienții săi daune de jumătate de milion de euro de la stat, printr-o hotărâre pe fond care se află acum în apel la Tribunalul Constanța.
Acțiunea prefectului
Sub presiunea daunelor uriașe, la sfârșitul anului 2016, Prefectura Constanța a atacat titlul de proprietate al clienților lui Ionel Hașotti la Judecătoria Constanța. În principal, au fost invocate două motive mari de nulitate. În primul rând încălcarea interdicției legale de retrocedare a carierelor în exploatare, consfințită prin art. 4 alin. 1 din Legea 1/2000. În al doilea rând, prefectul a arătat că terenul a fost retrocedat de două ori, o dată pentru autorul inițial, Nicolae Tudorancea, care a decedat în anul 1942, și încă o dată pentru urmașii acestuia, care și-au împărțit moștenirea între ei, intrând în cooperativa agricolă și cu suprafețele astfel dobândite.
Acte autentice înlăturate pe baza unui înscris incert
La acțiunea prefectului au achiesat Somaco Construct SRL, compania minieră a omului de afaceri Grigore Comănescu, și primarul comunei Lumina. Însă chiar și comisiile de fond funciar, cea județeană și cea locală din Lumina, au susținut acțiunea prefectului. Cu toate acestea, prin sentința civilă din 18 martie 2018 a Judecătoriei Constanța, judecătorul fondului, Gabriel Neacșu, a înclinat balanța în favoarea clienților lui Ionel Hașotti. Un rol aparte în argumentația sa l-a avut notificarea din anul 1947, la care ne-am referit mai sus. În baza acesteia, magistratul a înlăturat înscrisuri autentice emise de Arhivele Naționale chiar pe parcursul procesului. Documentele înaintate de instituția statului atestau că, în anul 1941, la recensământul agricol, Nicolae Tudorancea (bunicul, respectiv străbunicul clienților lui Hașotti) s-a declarat cu 10 hectare de teren agricol în proprietate. De asemenea, actele certifică faptul că, în anul 1953, statul român a naționalizat doar 8 hectare lăsate în părăsire de pe urma lui Tudorancea. Judecătorul Neacșu a apreciat tacit că actele de la Arhive, deși poartă însemnele autorității statului, pălesc și rămân fără valoare în fața notificării din anul 1947, care are un caracter incert, așa cum vom arăta mai jos.
Notificarea a fost adusă de acasă de clienta lui Hașotti
Iată cum a apărut, ca din neant, acest înscris. În luna mai 2006, Comisia Locală Lumina pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului a respins cererea de retrocedare formulată de Elena Mitrofan și Margareta Muscalu (între timp decedată și urmată în drepturi de fiii ei). Cercetând actele depuse la dosar, Comisia a concluzionat că bătrânele nu făceau dovada proprietății și a amplasamentului, neavând acte ulterioare anului 1945 sau martori pe cele patru laturi ale proprietății, așa cum cerea Legea 247/2000. Pe 5 iunie 2006, cele două bătrâne au încheiat un contract de asistență cu avocatul Ionel Hașotti. Și tot în aceeași zi au depus un memoriu la Comisia Județeană Constanța, în care au arătat că se află în posesia unei notificări din anul 1947 în care se menționează suprafața de 20 de hectare de teren. Iată, așadar, un act ulterior anului 1945.
Bătrânele atașau notificarea anterior menționată și o declarație notarială dată de două rude ale lor, care spuneau așa:
”Cunoaștem de asemenea că Tudorancea Nicolae și Coman Ciuceanu aveau un Contract de Asociațiune nr. 141 din data de 25.01.1908 înscris la Tribunalul Constanța care a fost reactualizat conform Contractului și cu notificarea din 12.07.1947 și valabil până în 1966. Menționăm de asemenea că documentele care le deținem au fost găsite la Arhivele Naționale ale Județului Constanța, iar notificarea aparținea familiei Tudorancea Tudorancea, tatăl lui Mitrofan Elena, pe care aceasta le-a păstrat.”.
Așadar, notificare fusese adusă de Elena Mitrofan, de la ea de acasă.
O paranteză explicativă despre proprietatea lui Nicolae Tudorancea
Detaliile cazului coboară adânc în timp. Mai exact, în anul 1894, Nicolae Tudorancea a cumpărat de la comisia de colonizare a Dobrogei un teren de 20 de hectare cu destinația de islaz în localitatea Cicrâcci (ulterior redenumită Sibioara). În anul 1908, un inginer de la Domeniile Statului, pe numele său GG Vernescu, a descoperit că lotul lui Tudorancea și lotul vecinul său Coman Ciuceanu, de 18 hectare, conțineau în subsol o rezervă minerală de granit. Cei trei au încheiat un contract de asociere, prin care conveneau ca Vernescu să găsească un investitor în vederea exploatării. Beneficiile urmau să se împartă în mod egal. În anul 1915, cei trei asociați au încheiat un contract de concesiune cu omul de afaceri Alexandru Zisso din București, pe un termen de 29 de ani, în vederea exploatării resursei minerale. În 1923, Tudorancea a cerut Tribunalului Ilfov rezilierea contractului de concesiune, pe motiv că Zisso nu a exploatat deloc terenul, potrivit unui anunț publicat în Monitorul Oficial al României. Nicolae Tudorancea a decedat în anul 1942. El a avut 7 copii.
Înscrisul adus de Elena Mitrofan de la ea de acasă nu are ștampilă sau număr de înregistrare. Notificarea era formulată de urmașii lui Nicolae Tudorancea, respectiv Aurel Tudorancea, Tudor Tudorncea și Elena Tudorancea, în mod personal, dar și în calitate de tutore al minorilor Dumitru, Niculaie, Ion, Maria și Ana, cu toții rămași de pe urma defunctului Dumitru Tudorancea. Urmau apoi Maria A. Tudor, Lucreția Păsculescu, Aneta Volinski și Paraschiva Cangea. Cu toții îi notificau pe descendenții lui Coman Ciuceanu că autorii lor au încheiat contractul de asociere din anul 1908 și actul de concesiune în favoarea lui Alexandru Zisso, din anul 1915. În plus, arătau că prin actul interpretativ autentificat sub nr. 236/1932 de Tribunalul Constanța s-ar fi stabilit ca actele de asociație să rămână în vigoare până în 1966. Or, urmașii lui Tudorancea aflaseră că vecinii lor ar fi dat mandat unui domn Cojocaru din București pentru a înființa o nouă asociație cu caracter anonim în vederea exploatării miniere a lotului lor. Din acest motiv, îi somau să nu pună bazele altei asociații în afara celei existente, fixând și daune pentru situația de neconformare.
O cronologie întoarsă cu furca
Actul interpretativ din 1932 nu se regăsește la dosarul de retrocedare. În plus, o analiză a termenelor care urmau să curgă în aplicarea contractelor din 1908 și 1915 arată că invocarea anului 1966 apare cu totul și cu totul arbitrară. Astfel, contractul din 1908 avea termen de 25 de ani, astfel încât în mod firesc urma să expire în 1933. Dacă presupunem o prelungire cu încă 25 de ani, acesta putea fi valabil cel mult până în 1958.
Pe de altă parte, contractul din 1915 avea termen de valabilitate 29 de ani. În mod firesc, acesta trebuia să expire în 1944. Dacă presupunem că a fost prelungit de drept cu încă 29 de ani, ajungea la final în 1973.
Nici în ipoteza că prelungirea s-ar fi convenit de la actul interpretativ din 1932 pe care nu l-a văzut nimeni, nu ajungem la anul 1966. Astfel, o prelungire de 25 de ani urma să expire în 1957, iar una de 29 de ani, în 1961.
Așadar, din orice unghi am privi problema, e clar că matematica n-a fost punctul forte al notificatorilor.
Elena Tudorancea uitase numele fiicei sale
Pe de altă parte, la Arhivele Naționale există un act oficial denumit Registrul Familiilor din Sibioara, întocmit chiar în anul 1947. În acest registru oficial aflat în custodia Arhivelor Naționale Constanța, figurează în calitate de cap de familie Elena Tudorancea, născută în anul 1905, cu următorii membri de familie: Dumitru – născut în anul 1925, Alexandrina – născută în anul 1928, Nicolae – născut în anul 1932, Ion – născut în anul 1936 și Ana – născută în anul 1939. După cum se observă, nu există o fiică pe nume Maria, ci Alexandrina, fiind exclus ca Elena Tudorancea, prezentă în fața celor doi avocați, să nu fi cunoscut numele real al fiicei sale, a doua născută. Pe de altă parte, se observă că Dumitru D. Tudorancea nu era minor, așa cum se precizează în notificarea adusă de acasă de Elena Mitrofan, ci avea vârsta de 22 de ani.
La redactarea notificării s-au folosit reguli ortografice introduse abia în anul 1954
În sfârșit, observăm că, în Notificare, toate cuvintele care conțin în interiorul lor litera ”â” sunt scrise cu ”î”. Așa, de pildă, apar cuvintele: ”Vîrnav”, ”Rămîne”, ”pînă”, ”întîrziere”. În 1947 era în vigoare scrierea cu â din a, așa cum rezultă fără dubiu din Monitorul Oficial al României, precum și din toate publicațiile existente. Trecerea la grafia cu î din i s-a făcut abia în anul 1954, în baza Decretului nr. 3135/16.09.1953. Ce premoniție bizară i-o fi lovit pe cei doi avocați, care au existat aievea și au suferit ani grei de temniță în perioada regimului comunist, de au adoptat scrierea ce avea să fie dictată de la Moscova, cu ani buni după întocmirea notificării?
Un fals ordinar
În mod cert, elementele descrise mai sus arată că ne aflăm în fața unui înscris cu aparență de fals. Însă, trebuie să spunem că în procesul de fond funciar din perioada 2006-2008, așa-zisa Notificare nu a produs efecte. Ca dovadă nu este pomenită în hotărârea prin care bătrânelor reprezentate convențional de Ionel Hașotti li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare. Deschidem aici o paranteză, cu scopul de arăta că aspectul cu adevărat concludent care trebuia stabilit în proces era acela dacă decedatul din 1942 putea avea calitate de autor în procedurile de restituire a proprietăților confiscate după 1945. Judecătoarea fondului, controversata Corina Eugenia Jianu, a considerat că nepoatele lui Tudorancea erau persoane îndreptățite. Spunem controversată, deoarece Jianu este actualmente suspendată din magistratură și compare ca inculpată alături de fostul primar penal din Năvodari, Nicolae Matei, sub acuzația că i-a vândut pe șpagă hotărâri de retrocedare cu încălcarea legii. Prestația din cazul Sibioara nu a făcut niciodată obiectul unei anchete penale in personam.
Notificarea nu este pomenită nici în decizia dată în recurs, pe 25 octombrie 2008, de Tribunalul Constanța. Nefiind găsită la Arhive și nefiind găsit nici actul intepretativ din 1932 la care se referea, Notificarea a fost îndepărtată din probatoriu. Desigur, hârtia a rămas în cuprinsul dosarului, fiind câștigată judecății.
În 2018, dând cu ochii de ea, judecătorul Gabriel Neacșu, învestit să anuleze titlul de proprietate, a găsit-o mai valabilă și mai adevărată decât documentele emise cu deplină autoritate de Arhivele Statului, care atestau contrariul. Iar așa, actul incert, cu aparență grosieră de fals, a fost evocat pentru a se menține în ființă abuzul uriaș al retrocedării de la Sibioara. În episoadele viitoare vă spunem cum a trecut magistratul peste încălcarea pe față a articolului 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000.
Falsul de la Mihail Kogălniceanu
Până atunci să mai notăm că, în perioada în care adusese de acasă această Notificare ce materializa premonitoriu scrierea cu î din i înainte cu ani buni de introducerea ei oficială, Elena Mitrofan a mai produs un act la fel de halucinant, în încercarea de a pune mâna pe terenul de sub hotelul Emi din Mihail Kogălniceanu. În acel caz, clienta lui Ionel Hașotti a susținut că Maria Tudorancea, bunica ei din Sibioara, ar fi încheiat în 1949 un act de schimb cu statul român, prin care ar fi cedat un teren de 2900 mp în Mihail Kogălniceanu, fără a primi nimic în schimb. În dovedirea pretențiilor că i se cuvine pământul de sub hotel, bătrâna a dus un alt act de acasă, în care se arăta că terenul cedat statului de bunica sa se învecina pe o latură cu proprietatea lui Barbu Teșeleanu. Însă, în Kogălniceanu a existat un singur Barbu Teșeleanu, iar acesta avea 10 ani în 1949, neputând fi proprietar de terenuri. Dovadă e crucea din cimitir.
În plus, deși se menționa expres în actul adus de Mitrofan de acasă că acesta a fost întocmit într-un singur exemplar, clienta lui Hașotti a reușit performanța să depună două versiuni diferite la dosarul de retrocedare. În speță, femeia a depus o copie o dată cu notificarea de retrocedare. La o contestație ulterioară, a depus din nou o copie. Însă, surpriză, acesta din urmă era scrisă de o mână diferită, cu o caligrafie total diferită. Printr-o coincidență bizară, dosarul de retrocedare de la Mihail Kogălniceanu a fost judecat tot de Corina Eugenia Jianu. Controversata judecătoare a refuzat să constate falsul evident, pe motiv că avocații Comisiei Locale nu au cerut în mod expres înscrierea în fals. Și în acest caz, Jianu s-a limitat doar la recunoașterea calității de persoană îndreptățită la retrocedare pentru Elena Mitrofan.
Mai departe, clienta lui Hașotti a deschis dosare penale pentru 10 consilieri locali și doi primari care s-au succedat în funcție la Mihail Kogălniceanu, respectiv Traian Dinu și Valer Mureșan. Dosarul s-a plimbat la toate unitățile de parchet din Constanța, cu excepția DIICOT. Unul din consilierii locali a decedat în timpul anchetei care a durat 7 ani de zile, având toate bunurile sub sechestru și onoarea pătată, deși nu greșiseră cu nimic. Într-un târziu, un expert neutru numit de procurorul de caz a lămurit, pe baza fotografiilor aeriene de la Direcția Topografică Militară, că terenul râvnit de Mitrofan sub hotelul Emi a fost împădurit până în anii 60, fiind exclusă ipoteza să fi aparținut unei persoane fizice.
Autoarea acestor falsuri materiale și intelectuale nu a fost nicicând trasă la răspundere penală, fiind protejată până în pânzele albe, la fel ca și avocatul ei. Dacă vor scăpa de acest proces în care se cere nulitatea absolută a titlului de proprietate, clienții lui Hașotti ar putea să se bucure nestingheriți de daunele de jumătate de milion de euro pe care le cer, pe cale separată, de la Prefectura Județului Constanța. Va urma!
