Conecteaza-te cu noi

Administratie

Un nou bloc cu 6 etaje pe faleza din Constanța? Documentele, la mâna aleșilor locali

Published

on

Nebunia cu pandemia de coronavirus începe să se liniștească și, ușor, ușor, ne întoarcem la problemele noastre cotidiene. Așa și aleșii noștri din municipiul Constanța, care se întâlnesc peste două zile într-o ședință ordinară. Deputatul de Constanța al USR, Stelian Ion, afirmă că, în cadrul acestei întâlniri, se pune la cale o nouă construcție din beton, direct pe taluzul Mării Negre, în zona Spitalului Militar (Prelungirea Bucovinei). Reprezentanții USR Constanța afirmă, la rândul lor, că proiectul inițiat de primarul Decebal Făgădău face referire la construcția unui bloc cu 6 etaje.

„Astfel, începe marea betonare pe faleza din Constanța. Le solicităm consilierilor să nu voteze acest proiect și să inițieze o dezbatere reală asupra situației PUZ-ului din Prelungirea Bucovinei. Zona trebuie transformată într-un spațiu de promenadă, un cordon verde între oraș și plajă, nicidecum în zonă imobiliară.“, notează cei de la USR.

La rândul său, Stelian Ion spune că, dacă proiectul inițiat de Făgădău va fi aprobat în ședința Consiliului Local din 29 aprilie, un bloc de 6 etaje va răsări tocmai acolo unde s-ar putea amenaja un spațiu de promenadă și un cordon verde între oraș și plajă, nicidecum o zonă imobiliară.

„Și nu m-aș mira dacă peste cele 6 etaje vor mai fi trântite încă două, prin metoda adăugării unui demisol și a supraetajării pe 20% din suprafață (permisă fără plan urbanistic zonal). De altfel, asta este o șmecherie utilizată frecvent la Constanța de unii investitori imobiliari, în complicitate cu autoritățile locale. Trebuie spus că terenul în discuție face parte din celebrul dosar al retrocedărilor ilegale. Și nu este singurul de acest fel, mai sunt câteva situații similare, unde apar semne mari de întrebare în legătură cu oportunitatea și legalitatea ridicării unor construcții. Tocmai pentru a avea o imagine corectă cu privire la aceste terenuri, în februarie 2019 i-am cerut primarului Făgădău mai multe detalii și l-am rugat să-mi comunice care sunt demersurile efectuate pentru recuperarea terenurilor din Dosarul retrocedărilor ilegale. Nici până în ziua de azi nu am primit răspuns. Pentru mine este inexplicabil cum ajung să fie puse în discuția Consiliului Local asemenea planuri urbanistice zonale. Curtea Constituțională a stabilit în februarie că prevederile legale care permiteau investitorilor să ceară tot felul de derogări de la documentațiile de urbanism sunt neconstituționale. Chiar dacă decizia nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, normal ar fi ca autoritățile locale să se abțină să mai promoveze astfel de proiecte. Avem exemplul multor construcții înalte din Constanța și Mamaia, ridicate în apropierea mării, care, pe lângă faptul că distrug zona din punct de vedere arhitectonic, umbresc și plaja încă de la orele prânzului, în plin sezon estival. Toate acestea sunt motive care le impun consilierilor locali să dea dovadă de înțelepciune și să respingă acest proiect de hotărâre. Construcțiile înalte, ridicate pe faleza Mării Negre sau în apropierea plajelor, distrug fața orașului nostru – un oraș care trebuie să rămână deschis către mare și care trebuie să evolueze pe principiile unei dezvoltări durabile.“, s spus Stelian Ion.

Advertisement

Download (PDF, 5.15MB)

Sursa foto: Facebook

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions