Conecteaza-te cu noi

Actual

Un tâlhar de numai 17 ani, reținut de Poliția Constanța! Vezi ce a făcut

Published

on

În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale și cei ai Secției 3 au identificat un minor, în vârstă de 17 ani, din Constanța, bănuit de comiterea unor infracțiuni de tâlhărie calificată, respectiv tâlhărie.

Pe data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 7.00, minorul a smuls din mâna unui tânăr de 22 de ani un telefon mobil marca Samsung Galaxy în valoare de 2.200 de lei, după care a dispărut.

Pe data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 21.40, același puști a smuls din buzunarul unei tinere de 32 de ani suma de 100 de lei. Femeia se afla pe o stradă din Constanța în momentul în care a fost agresată.

În cursul zilei de ieri, agresorul a fost reținut de polițiști. Potrivit informațiilor pe care le avem, băiatul este cunoscut pentru comiterea unor astfel de fapte, pe care le face de mai multă vreme. De altfel, după ce a fost prins a recunoscut tot ceea ce a făcut.

Advertisement

Polițiștii constănțeni l-au reținut pe minor, pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore și l-au introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând ca la data de 24 octombrie a.c. să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions