Conecteaza-te cu noi

Politica

USR cere demisia ministrului Sănătății și vrea lege anti-plagiat

Published

on

USR cere demisia ministrului Sănătăţii Florian Bodog, în urma dezvăluirilor făcute de PressOne că a plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Ştiinţe Economice, intitulată “Managementul şi marketingul unităţilor sanitare” şi susţinută în 2008 la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) şi anunţă că pregăteşte o lege anti-plagiat.

USR solicită, de asemenea, Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să se ocupe cu prioritate de acest caz care pune sub semnul întrebării integritatea unei persoane ce ocupă o funcţie de demnitate în statul român. „Florian Bodog a desconsiderat condiţiile obligatorii de onestitate intelectuală cerute de comunitatea academică. Cum pot cetăţenii să aibă încredere că îşi va exercita funcţia de ministru cu cinste din moment ce este acuzat de furt intelectual. Furtul de cuvinte este la fel de grav ca orice fel de alt furt”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna. De asemenea, Uniunea anunţă că pregăteşte o lege anti-plagiat. „Vom propune colegilor noştri parlamentari un proiect care să transparentizeze cercetarea ştiinţifică din România. Prin transparenţă putem să prevenim extinderea acestei plăgi, care are rădăcini politice, în PSD. Îmi amintesc că primul scandal de plagiat îl avea ca protagonist pe celebrul baron PSD de Gorj, Nicolae Mischie”, a mai spus Barna. Ministrul Sănătăţii, Florian Dorel Bodog, a plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Ştiinţe Economice, intitulată “Managementul şi marketingul unităţilor sanitare” şi susţinută în 2008 la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), scrie jurnalista Emilia Şercan. Conform articolului problicat de pressone.ro, două dintre cărţile din care Bodog a copiat masiv sunt semnate, una, de un consilier personal de-al său − decanul unei facultăţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, iar alta, de o colegă − conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea. Autorul uneia dintre cărţi este conferenţiarul universitar Lucia Daina, subordonată şi colegă a lui Bodog atât la Facultatea de Medicină unde el a fost decan, cât şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, pe care Bodog l-a condus ca manager. Lucia Daina este în prezent directorul medical al acestui Spital. “Am avut discuţii cu domnul Bodog, dar nu despre teza dumnealui. Nici nu ştiu cum să reacţionez. Nu am văzut teza dânsului, nu ştiu cum a lucrat. O să mă gândesc să văd dacă e ceva de făcut. Este o informaţie tare aşa… de dimineaţă”, a declarat Lucia Daina pentru Press One. O altă carte a fost scrisă de profesorul universitar Petru Armean, decanul Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală de la Universitatea de Medicină (UMF) “Carol Davila” din Bucureşti, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi actual consilier personal al lui Florian Bodog. Armean a fost şi membru în comisia de abilitare care în 2013 i-a acordat lui Bodog dreptul de a coordona doctorate. “Nu pot să cred că au fost copiate pagini întregi şi că nu au fost citate. Nu pot să vă spun nimic despre acest lucru. O să vorbesc cu domnul ministru când o să ne întâlnim”, a declarat Armean pentru Press One. De asemenea, primele 47 de pagini din teza ministrului Sănătăţii sunt plagiate, în cea mai mare parte, din volumul intitulat “Management: de la teorie la practică” (autori: Viorel Cornescu, Paul Marinescu, Doru Curteanu şi Sorin Toma), publicat în 2003 la Editura Universităţii din Bucureşti. Bodog a răspuns prin biroul de presă al Ministerului Sănătăţii solicitării Press One de a face precizări în legătură cu lucrarea sa de docotorat. “Informaţiile pe care le deţinem arată că teza a fost redactată cu respectarea tuturor standardelor de calitate şi de etică profesională, iar originalitatea acesteia aparţine integral autorului tezei, domnului Florian Bodog”, a transmis Ministerul Sănătăţii. Ministerul a precizat şi că “aşa numitele suprapuneri între teza realizată de domnul Florian Bodog şi fragmentele din manualele care au drept autor principal pe doamna dr. Lucia Daina sunt, în fapt, o preluare a informaţiilor care, în fapt, aparţin în întregime domnului Florian Bodog în calitate de autor al acestora. Press One compară lucrările şi prezintă argumentele care au condus la ideea că Bodog ar fi plagiat. Doctoratul în Ştiinţe Economice este cel de-al doilea titlu ştiinţific de doctor pe care îl deţine Bodog, primul fiind cel în Ştiinţe Medicale, obţinut în 2001 la Universitatea din Oradea. Florian Bodog (46 de ani) este medic, profesor universitar şi prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea. A mai fost decan al aceleiaşi facultăţi, şef de cabinet al ministrului Ladislau Ritli, director şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Până în vara anului 2016 a fost şi conducător de doctorate în medicină, însă Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a retras această calitate deoarece nu îndeplinea criteriile pentru abilitare, având doar două articole ştiinţifice publicate în calitate de prim-autor, scrie pressone.ro.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions