Connect with us

Politica

USR cere Ministerului Sănătății clarificarea normelor privind persoanele izolate la domiciliu

Publicat

la

Mai mulți parlamentari ai USR, printre care și deputatul constănțean Stelian Ion, solicită modificarea urgentă a Ordinului ministrului Sănătății 414/2020. USR-iștii spun, într-un comunicat, că, în condițiile în care România are, în acest moment, peste 110.000 persoane în izolare la domiciliu, iar numărul crește de la o zi la alta, sediile Direcțiilor de sănătate publică sunt luate cu asalt de români care au nevoie de aviz epidemiologic. Ceea ce se traduce prin aglomerație și ore de stat la coadă, lucruri total contraindicate din perspectiva necesității distanțării sociale, notează cei de la USR. Prin urmare, parlamentarii USR Adrian Wiener, Stelian Ion și Emanuel Ungureanu îi solicită Ministerului Sănătății modificarea urgentă a normelor privind persoanele izolate la domiciliu, astfel încât să se reducă substanțial numărul celor care bat la ușile DSP-urilor.

„În ultimele zile, sediile DSP din țară au fost luate cu asalt de către persoanele ieșite din carantină care au nevoie de avizul epidemiologic eliberat de această instituție. Situația este îngrijorătoare. Nu este abolut deloc în regulă să se creeze astfel de cozi. Pe măsură ce trec zilele, sute, mii de oameni vor ieși din carantină și vor îngroșa rândurile pentru obținerea acestui document, crescând riscul de transmitere a virusului”, declară deputatul USR Stelian Ion.

Textul Ordinului 414/2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situaţia de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de infecţia cu COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei a fost îmbunătățit prin Ordinul nr. 497/2020, însă persistă câteva inadvertențe și neclarități.

Există o necorelare între art. 5 alin. (1) și art. 5 alin. (3) în sensul în care la alin. (1) se vorbește despre concediile și indemnizațiile acordate pentru persoanele aflate în carantină (carantină instituționalizată și izolare la domiciliu) care se acordă pe baza documentului emis de direcțiile de sănătate publică, în vreme ce alin. (3) se referă la persoanele aflate în izolare care trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere pentru obținerea concediului.

„Apreciem că trebuie ca din text să rezulte clar că pentru persoanele aflate în izolare de domiciliu care până la sfârșitul perioadei de 14 zile nu au avut simptome concediul și indemnizația pentru această perioadă se acordă doar în baza declarației pe proprie răspundere. De asemenea, trebuie clarificat ce se întâmplă în cazul celor aflați în izolare care au simptome. De aceea, se impune modificarea art. 1 alin (4), art. 5 alin. (1) și (3) din ordinul susmenționat astfel:

Art. 1 (4) Categoriile de persoane nominalizate la alin. (3) se vor izola la domiciliu timp de 14 zile, timp în care îşi monitorizează starea de sănătate. În situaţia în care prezintă simptome de boală vor anunţa medicul de familie sau sistemul „112”. Dacă apelează sistemul „112”, li se efectuează un test pentru COVID-19. În cazul în care rezultatul este pozitiv, vor fi transportate şi izolate în spital, în cazul unor forme severe, sau izolate la domiciliu si monitorizate de medicul de familie inclusiv prin mijloace de comunicare la distanță, acolo unde este posibil, până în momentul în care testul pentru COVID-19 iese negativ, în cazul unor forme ușoare. Dacă la sfârşitul celor 14 zile de izolare la domiciliu nu prezintă simptome de boală, aceştia pot ieşi din izolare fără a avea nevoie de documente justificative (aviz epidemiologic). Persoanele menţionate la alin. (3) lit. b) pot ieşi din izolarea la domiciliu dacă suspiciunea de infecţie cu COVID-19 la persoana simptomatică, cu care a avut contact direct, este infirmată.

Art. 5 (1) Asiguraţii cărora li se aplică măsura de carantinare instituţionalizată în spaţiile special amenajate şi persoanele cărora li se interzice continuarea activităţii prin instituirea măsurii de izolare la domiciliu beneficiază de concediu şi indemnizaţie de carantină pentru perioada stabilită prin documentul eliberat de direcţiile de sănătate publică, respectiv prin declarația pe proprie răspundere completată potrivit anexei nr. 2, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Persoana izolată, care iese din perioada de izolare fără să prezinte simptome de boală și care are nevoie de concediu conform alin. (1), completează o declaraţie pe propria răspundere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

De asemenea, este necesară o mai bună comunicare a acestor reguli pentru că am observat că ele nu sunt cunoscute suficient de către cei care ar trebui să le aplice.

De exemplu, deși în Ordinul nr. 414/2020 se menționează că perioada de izolare este de 14 zile, DSP-urile calculează acest termen de 14 zile de la data contactului pe care persoana izolată l-a avut cu persoana depistată cu COVID-19, ceea ce contravine textului Ordinului 414/2020. Dacă intenția ministrului sănătății a fost în sensul în care perioada de izolare să nu fie unică, de 14 zile, iar termenul de 14 zile să se calculeze de la data ultimului contact, acest lucru trebuie reglementat ca atare.“, se arată într-un comunicat al USR.

Comments

comments

Politica

Orban l-a torpilat pe Chițac: „Să nu credeți că decizia de a-l susține la Primăria Constanța a fost una ușoară“

Publicat

la data de

Scris de

Președinte PNL, Ludovic Orban, și primarul Constanței, Vergil Chițac, au avut, luni seară, un schimb tăios de replici pe scena Casei de Cultură. Tonul l-a dat Orban care s-a simțit trădat de Chițac, deoarece a ales să fie alături contracandidatului său, premierul Florin Cîțu. Orban i-a amintit lui Chițac că, după ce a plecat cu scandal din PNL și, ulterior, a înjurat partidul, a fost cel care l-a menținut în funcțiile obținute din calitatea sa de parlamentar și a fost cel care, totodată, s-a luptat să fie din nou candidatul formațiunii pentru Primăria Constanța în 2020.

„Dați-mi voie să vă povestesc un lucru care este mai puțin cunoscut. Am văzut că toată lumea în felicită pe Vergil Chițac, numai că eu cunosc toată istoria candidaturii lui Vergil Chițac. Nu știu dacă vă aduceți aminte, supărat pe noi după ce s-a ales senator că la alegerile pentru organizația municipală (în 2016, n.r.) nu s-a întâmplat ceea ce și-ar fi dorit, a plecat din PNL, iar un coleg (Chițac, n.r.) de sală chiar își dorea să fie președintele Adunării parlamentarii NATO în România, bine înțeles că nu e alături de mine respectivul om. Încă din momentul în care Vergil Chițac a plecat din PNL, eu am stat și m-am gândit că este posibil în anul 2020 să nu avem capacitatea să degajăm un candidat care să aibă aceeași șansă să câștige alegerile locale ca și Vergil Chițac. Deși a plecat din PNL, nu l-am schimbat din funcția de președinte la Adunarea parlamentară NATO în România, deși puteam să o fac foarte ușor și m-am bucurat foarte mult că niciodată nu a votat cu PSD și a votat alături de noi, chiar independent. Să nu credeți că decizia de a-l susține pe Vergil Chițac la Primăria Constanța a fost una ușoară. Bogdan Huțucă (președintele PNL, n.r.) și toți primarii sunt martori câte discuții am avut, întâlniri avut în diferite locuri pentru a-i convinge pe colegii noștri că șansa noastră la Primăria Constanța este mult mai mare dacă îl sprijinim pe Vergil Chițac. Și Vergil Chițac a câștigat alegerile pentru Primăria Constanța. A câștigat alegerile datorită faptului că a avut voturile pe care le avea el ca persoană și voturile simpatizanților PNL. Altfel, în condițiile în care ne luptam cu un primar PSD și aveam o competiție extrem de dură din partea colegilor noștri de la USR-PLUS, ar fi fost aproape imposibil să câștigăm alegerile la Primăria Constanța.“

Chițac: Alegerile pentru șefia Organizației Muncipale a PNL în urmă cu patru ani au fost TRUCATE“

Replica primarului Constanței, Vergil Chițac pentru Ludovic Orban nu s-a lăsat așteptată și la atacat la rându-i pe actualul șef al partidului. Chițac l-a acuzat indirect pe Orban că a „susținut trucarea alegerilor pentru șefia organizației municipale a PNL în 2017

„Am fost impresionat (ironic, n.r.) de faptul Ludovic Orban a dedicat o bună bucată din discursul domniei sale unei părți din istoria mea în PNL. Din această perspectivă, simt nevoia prezentării unor clarificări, care pot fi și utile din perspectiva viitorului. Am acceptat cu onoare în 2016 propunerea PNL de a candida la Primăria Constanța. Am fost onorat, dar în același timp, recunosc, ușor surprins de absența unor lideri din pepiniera proprie a partidului care să prezinte o candidatură credibilă pentru funcția de primar. Rezultatele au fost cel puțin civilizate. A urmat un moment critic în relația mea cu PNL, generat de TRUCAREA alegerilor pentru conducerea Organizației Municipale de către conducerea de la acea vreme a PNL. Acele alegeri au fost organizat într-un mod deliberat în absența mea; eu nu am avut minima posibilitate prezentării unor rapoarte și bilanțuri din calitatea mea de președinte al organizației municipale. Mai mult, după cum o dovedesc înregistrările publice, alegerile au fost efectiv trucate. Acel moment rușinos din punctul meu de vedere mi-a diminuat încrederea în perspectiva de a face echipă cu noii lideri de la municipiu de la acea vreme. Am contestat modul ilicit în care au fost organizate alegerile, am solicitat președintelui Orban o soluție din partea Curții de Arbitraj a partidului; am avut utopia să cred că statutul PNL se va respecta. Soluția nu a venit niciodată. Oricare ar fi fost ea. Aceste condiții am părăsit PNL în septembrie 2017 și mi-am atras un potop de invective, chiar și de la cel mai înalt nivel.“

Amintim că o înregistrare bombă apărută în presă,arată însă ce părere avea, de fapt, Vergil Chițac despre liberalii din partea cărora urma să candideze pentru funcția de primar. În înregistrare se folosește un limbaj incalificabil, greu de reprodus, la adresa PNL.

“Și eram în situația asta: căutați oameni. Bă da, o dată, nu m-am păcălit cu PNL-ul, care mi-a zis că din cauza mea nu mai e, că eu am făcut, că am dres, că nu știu ce, că ei erau cei mai buni. Nu m-au folosit ăștia destul? Ia mai dă-i … mea”, se aude pe înregistrarea postată pe realitateadeconstanta.net.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Răsăuțeanu: „Chițac a interzis unor copii să protesteze public pentru că șeful său de la partid vine în oraș“

Publicat

la data de

Scris de

Liderul consilierilor locali ai PSD, Costin Răsăuțeanu, a criticat în termeni duri decizia Primăriei de a nu acorda dreptul elevilor de a protesta astăzi înaintea ședinței de alegeri la PNL, unde este așteptat inclusiv premierul Florin Cîțu.

„Domnul primar Vergil Chițac trebuie să înțeleagă faptul că dreptul de a te manifesta public și de a protesta este fundamental pentru orice societate democratică. Să interzici unor copii să protesteze public pentru că șeful tău de la partid vine în oraș și nu vrei să îi deranjezi tihna arată că domnul Chițac nu s-a desprins de trecut, că bâjbâie prin democrație călcând în picioare drepturile și libertățile cetățenești. Este inacceptabil! Astfel de derapaje nu trebuie să existe!“, a declarat Răsăuțeanu.

Amintim că, elevii din Constanța au anunțat că vor depune o plângere penală pe numele primarului Vergil Chițac pentru faptul că li s-a interzis să protesteze astăzi la Casa de Cultură când vine premierul Florin Cîțu.

“În cadrul ședinței, am solicitat permisiunea de a difuza live discuția, pentru transparența decizională, însă aceasta mi-a fost refuzată, fără bază legală. Le-am prezentat celor prezenți situația legislativă, însă aceștia au susținut că legea este interpretabilă. Din punctul nostru de vedere, legea este foarte clară. Astfel, având în vedere faptul că articolul 10 al Legii adunărilor publice prevede atribuția primarului de a emite dispozițiile de interzicere a desfășurării adunărilor publice, doar în anumite cazuri limitate, neincidente în cauza de față și nici măcar invocate în cadrul comisiei, AEC va depune o plângere penală pe numele primarului Vergil Chițac, dacă va avea tupeul să ne interzică protestul pentru drepturile elevilor.”, a declarat Ariana Dudună, președinte Asociației Elevilor din Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Dan Barna insistă cu restricțiile pentru nevaccinați și compară al 4-lea val al pandemiei de covid cu recesiunea din 2008

Publicat

la data de

Scris de

Vicepremierul Dan Barna s-a manifestat, luni, în favoarea introducerii de restricții pentru persoanele nevaccinate dacă va crește numărul de infectări. În opinia lui, acest lucru este doar o problemă de timp, ținând cont de trendul european.

„Romania este cumva in situatia in care inainte de 2008 dl Tariceanu ne spunea ca criza e pentru restul lumii si Romania nu va avea nicio problema. Uitandu-ne la ce se intampla in Europa, e la fel de clar acum ca daca nu ne vaccinam va fi necesar sa luam masuri de preventie, masuri pentru persoanele nevaccinate astfel incat intreaga populatie sa fie protejate. Mergeti si va vaccinati si nu va fi nicio problema”, a spus Dan Barna conform stiripesurse.ro.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: