Conecteaza-te cu noi

Opinie

USR-PLUS și PNL au tranșat lupta pentru Prefectura Constanța

Published

on

Lupta dintre USR-PLUS, PNL și UDMR pentru prefecturile din țară a fost tranșată ieri seară. În ceea ce privește Constanța, s-a decis ca postul de prefect să revină PNL, iar USR-PLUS să ia unul din cele două posturi de subprefect. Celălalt post va reveni minorităților. În aceste condiții, este clar că Aura Bozdoacă (susținută de PMP) va fi înlocuită.

Amintim că, funcțiile de prefect și subprefect au fost politizate prin încadrarea lor în posturi de demnitate publică și nu destinat înalților funcționari publici așa cum era până acum. Decizia a fost luată, recent, într-o ședință de Guvern, care a mai stabilit că persoanele numite în aceste funcții pot fi și membri de partid. O altă noutate adusă de Guvernul Cîțu este introducerea unei prevederi prin care la nivelul prefecturii va fi înființată funcția publică de secretar general. Acesta ar urma să asigure conducerea operativă a instituției prefectului, precum și stabilitatea funcționării acesteia, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcționale între compartimentele instituției. Pe lângă politizare funcției prefectului, Executivul a introdus în ordonanță o prevedere pe care nici PSD nu a reușit să o impună, și anume că parlamentarii pot ocupa funcții de prefect fără pregătirea de specialitate cerută în cazul celorlalți candidați.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions