De foarte multă vreme se vorbește despre refacerea Spitalului Județean Constanța; ce-i drept, s-au făcut pași serioși pentru renovarea celei mai mari unități spitalicești din județul Constanța. Cu toate acestea însă, unele secții s-au modernizat și când intri în ele simți că te afli într-un spital din străinătate, în vreme ce în altele nu s-a mai făcut absolut nimic de foarte multă vreme. În aceste condiții, pentru foarte multă lume, cel mai bun medic din Constanța rămâne trenul spre București. Iar acest lucru se spune de foarte mulți ani, din copilăria noastră. În ultima perioadă, însă, au apărut și în Constanța clinici particulare, pentru diverse afecțiuni. Nu este cazul să intru în detalii privind afecțiunile pe care le tratează, prețurile pe care le percep și numărul de pacienți care le trec pragul. Sunt variate și tratează foarte mulți pacienți.
Iar numărul clinicilor particulare crește permanent
Anul acesta, la începutul lunii iunie, societatea Gastromond SRL a obținut de la primăria Constanța certificatul de urbanism pentru Proiect SA. Obiectul documentului constă în „Recompartimentare, modificare faţade, amplasare firmă luminoasă, schimbare funcţiune în unitate sanitară privată cu paturi de zi, pentru spaţiu parter din imobil existent S+P+10E“. Precizăm că certificatul de urbanism face referire la imobilul situat pe bulevardul Tomis nr. 143A. Noul spital va fi amplasat în clădirea Proiect SA, aproape de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Pe înțelesul tuturor, la parterul clădirii înalte a Proiect SA, va apărea în curând o clinică privată. Pentru cei care nu știu exact locul în care se află această clădire, este important de spus că este situată foarte aproape de Spitalul Clinic Județean Constanța. Cu toate că de-a lungul timpului în această clădire au funcționat foarte multe firme, nici una nu s-a îngrijit foarte mult de aspectul clădirii. Motiv pentru care, la ora actuală necesită lucări de modernizare. Iar cum firma Gastromond SRL își dorește să funcționeze în această clădire, pe ea va pica măgăreața refacerii. Ce-i drept, în ultimii ani aici au funcționat magazine sau bănci dar de ceva vreme sediul este liber. Iar Gastromond s-a gândit să își deschidă o clinică aici, în care să trateze afecțiuni gastroenterologice.
Cine este Gastromond?
Pentru doritorii care vor detalii vizavi de această firmă, ea a fost înființată în anul 2011 de către Eugen Dumitru și Luana Alexandrescu, care dețin părți de 50% din capitalul social. Ei au fost, într-o primă fază, și administratorii acestei societăți care oferă asistență medicală specializată. Din Registrul Comerțului am aflat că amândoi medicii mai erau asociați și la alte clinici: dr. Dumitru era asociat al Medicalart Life SRL, iar dr. Luana Alexandrescu are asociat al aceleiași clinici, la care se mai adăugau Ovidius Clinical Hospital SRL și Ovidius Medinvest SRL. În 2014, cei doi au renunțat să mai administreze firma, iar în locul a lor a fost numită Aurica Manole. Un an mai târziu, dr. Eugen Dumitru a redevenit administrator, alături de Aurica Manole. De la începutul acestui an, Manole s-a retras din funcția de administrator, iar locul ei a fost luat de Ionela Camelia Dănilă, care conduce firma alături de medicul Eugen Dumitru. Potrivit documentelor depuse la sediul Agenției pentru protecția Mediului, spitalul va avea două saloane medicale, cu câte șase paturi fiecare. În fiecare salon va exista lavoar în interiorul camerei și baie proprie dotată cu duș, lavoar și wc. De asemenea vor fi paturi, noptiere și dulapuri. Sectorul ambulatoriu va conține 4 cabinete de consultații și o sală de tratament. Va exista și un serviciu de urgență și unul separat, în care vor veni pacienții pregătiți pentru internare. În sectorul tehnico-medical de intervenție vor fi două cabinete, iar la Terapie Intensivă vor exista pat, aparatură medical specializată. Va fi și o farmacie, dar și un spațiu necesar sterilizării instrumentarului. Zona ambulatorie se va desfășura pe o suprafață de 213,63 mp, iar zona de spitalizare de zi va avea o suprafață de 179,10mp.
La ora actuală, firma Gastromond funcționează pe strada Primăverii. Cifra de afaceri a crescut constant de la înființare, la fel și profitul. În 2015, a avut o cifră de afaceri de 2,726 milioane de lei și un profit de 529.899 lei.