Conecteaza-te cu noi

Actual

Va fi demarat Programul pilot de depistare precoce a cancerului de sân! Finanțare europeană de 21 milioane euro!

Published

on

Pentru prima oară, la începutul anului 2018, în România va fi demarat Programul pilot de depistare precoce a cancerului de sân, care beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 21 milioane euro. Cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, Ministerul Sănătății beneficiază de fonduri europene de peste 191 de milioane euro pentru derularea a cinci programe naționale de screening al: cancerului de col uterin, cancerului de sân, tuberculozei, hepatitelor B, C și D, precum și pentru screening prenatal. O parte din fonduri vor fi utilizate și pentru formarea  personalului medical din domeniile vizate de aceste proiecte. Programul de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân se va derula pe o perioadă de 5 ani și presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparținând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediu rural, șomere, grupuri etnice vulnerabile. Proiectul va acoperi patru regiuni de dezvoltare, Nord Vest şi Vest, respectiv Nord Est şi Sud Est. Din aceste fonduri, se vor asigura gratuit servicii de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte și preluarea în tratament a pacientelor confirmate cu leziuni mamare incipiente. De asemenea, programul prevede și acțiuni de educare și informare a femeilor  și de sprijinire și consiliere a celor diagnosticate. Programul se va derula conform ghidurilor europene de asigurare a calității programelor de screening pentru cancer. Până la sfârșitul anului 2017, Ministerul Sănătăţii intenționează finalizarea de noi apeluri în domeniul derulării programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal şi pentru programul de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular are ca scop reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin boli cardiovasculare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions