Conecteaza-te cu noi

Societate

Vai, vai, vai! O nouă amânare pentru inaugurarea Centrului Cultural Jean Constantin

Published

on

În urmă cu câteva luni vă povesteam despre felul în care arată Centrul Cultural Jean Constantin, adică fostul cinematograf Republica. Și mentionam că lucrările de modernizare au început la data de 1 aprilie 2013 și ar fi trebuit să fie finalizate pe data de 31 decembrie 2015. Cât a trecut de atunci nu este cazul să menționez. Cert este că nici până acum, în ziua de grație 29 iunie 2016, nu sunt gata.  Dacă treceți și la această oră pe acolo, veți constata că nu este inaugurat și că vor mai trece niște luni până când acest lucru se va întâmpla. Pentru cine nu știe, data terminus pentru dare lui în folosință era 30 iunie. Adică mâine, însă de lucrat încă nu se lucrează.

Lucrările exterioare sunt demult finalizate

Lucrările efective de construcţie s-au finalizat încă de anul trecut, dar proiectul s-a împotmolit la procedura de achiziţie a dotărilor. Aceasta a fost lansată încă din vara anului trecut, dar este încă în derulare, din cauza a două contestaţii. Ultima a fost soluţionată şi obligă Consiliul Judeţean Constanţa la reanalizarea ofertelor. Doi ofertanţi – Magic View S.R.L. Bucureşti şi Audiotech Multimedia Group S.R.L. Bucureşti – s-au înscris în cursa pentru echipamentele viitorului Centrul Cultural „Jean Constantin“, achiziţie a cărei valoare este estimată la 2.176.160 de lei. De aceşti bani, câştigătorul procedurii trebuie să asigure un sistem de proiecţie pentru sala de cinema, un sistem de lumini, unul de sunet, două laptop-uri, două videoproiectoare, două seturi de proiecţie, două ecrane, şase paravane de draperii şi două TV plasmă. Ambele oferte au fost, însă, declarate ca neconforme, motiv pentru care firmele s-au adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. C.N.S.C. a decis să admită contestaţia formulată de Magic View şi, în consecinţă, a obligat C.J.C. să reia procedura de atribuire, cu verificarea documentelor de calificare prezentate de firma contestatară. La această oră, reprezentanții Consiliului Județean Constanța se află în procedură de întocmire a raportului în urma procedurii de finalizare a licitației. Potrivit reprezentanților Biroului de presă al CJC, după finalizarea acestui raport, care este posibil să mai dureze una sau mai multe săptămâni, se va anunța rezultatul și va fi stabilit câștigătorul licitației.  Reamintim că furnizorul avea la dispoziţie două luni pentru a livra echipamentele, ceea ce înseamnă că Centrul Cultural „Jean Constantin“ s-ar fi putut inaugura în luna mai sau iunie. Adică, el trebuia să fie inaugurat cel mai târziu la finele lunii iunie. Dar… mereu apare câte un dar. Lucrările nu sunt derulate iar în interiorul cinematografului este liniște și pace. Din fericire, în ultima ședință a fostului Consiliu Județean Constanța s-a aprobat un act aditional prin care a fost modificat termenul de execuție a lucrării.

Cum au decurs lucrurile…

Advertisement

Reamintim că CJC a organizat, în luna august a anului 2015, o procedură publică pentru atribuirea contractului „Dotări aferente proiectului Centrul multifuncţional educativ pentru tineret (două loturi)“, în valoare estimată de 2.964.676 de lei. Directorul Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmului Constanţa, Dan Varsami Cojocaru, a anunţat, încă de anul trecut, că intenţionează să pregătească o inaugurare fastuoasă, cu o premieră. Centrul va găzdui nu doar spectacole de cinema şi teatru, dar şi concerte, iar la intrare va fi amenajat un spaţiu dedicat marelui actor Jean Constantin. Dan Cojocaru ne-a declarat că acest centru este, ca și construcție, finalizat. “Aștept de atâta vreme să îl deschidem, încât sper că acest lucru se va întâmpla cât se poate de repede. Data terminus pentru darea lui în folosință era 30 iunie. Până atunci trebuia dat în folosință, pentru a nu risca pierderea fondurilor europene obținute. Din câte am înțeles, acest termen a fost modificat până la sfârșitul lunii august. Noi însă încercăm să organizăm spectacole în alte locuri de pe litoral. Pe data de 1 iulie va începe să funcționeze Grădina de vară de la Eforie Nord să vă asigur că vom avea multe alte avenimente”, ne-a spus directorul Direcției Județene a Distribuției și Exploatării Filmului Constanța.

Va fi gata, totuși, în această vară

La ultima ședință a fostului Consiliul Județean Constanța, din data de 31.05.2016 a fost luată o hotărâre de consiliu prin care se aproba un act aditional care prevede modificarea termenului de inaugurare a acestui complex până pe data de 31 august 2016. Potrivit Biroului de presă al CJC, aceasta este data la care toate lucrările interioare trebuie să fie finalizate. În  caz contrar, dar să sperăm că nu va fi, banii se vor pierde. Și, reamintim că este vorba despre o sumă foarte mare, respectiv  2.176.160 de lei. Cu părere de rău, dar trebuie să spun acest lucru, cred că maestrul Jean Constantin, al cărui nume îl poartă acest Centru Cultural, se răsucește în pământ de atâta delăsare. Sau, de atâtea schimbări care, culmea, sunt acceptate la cel mai înalt nivel. Iar lumea tace, tace, tace… până face. Să vedem când se va finaliza lucrarea.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions