Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Vama Veche. Primăria Limanu a amplasat 12 chioșcuri, urâte ca naiba, pe buza plajei (VIDEO)

Published

on

Nu se mai termină chiloțăria de pe litoral. La Vama Veche, administrația locală a comunei Limanu a decis să amplaseze 12 chioșcuri, urâte ca naiba, pe strada Falezei, la limita plajei. Vorbim de cea mai bună zonă din Vama Veche, acolo unde există investiții private de sute de mii de euro în hoteluri, restaurante și terase. Antreprenorii locali își vor pierde vadul, în favoarea chioșcarilor. În clipul de mai jos puteți vedea momentul amplasării hidoșeniilor comerciale pe buza plajei din Vama Veche.

Inițiativa de a face loc unor chioșcuri în proximitatea celei mai frumoase plaje de pe litoralul românesc i-a aparținut primarului PSD-ist al comunei Limanu, Daniel Georgescu. Pe 8 august 2017, acesta a semnat în numele Primăriei Limanu un contract de furnizare produse, prin care a cumpărat 21 de chioșcuri din lemn pentru comerț stradal. Un an mai târziu, mai exact pe 15 mai 2018, Georgescu a venit în fața Consiliului Local Limanu cu un proiect de hotărâre referitor la aprobarea procedurii de închiriere a 17 chioșcuri situate în satul 2 Mai, pe strada Gheorghe Bunoiu și a patru chioșcuri situate în Vama Veche, pe strada Ion Creangă și strada Falezei.  În facsimil, puteți citi HCL 66/15.05.2018.

Download (PDF, 56KB)

Documentul de mai sus a fost postat pe site-ul Primăriei Limanu. Din nefericire, HCL-urile adoptate în 2019, nu au mai fost urcate pe site. Din acest motiv, nu știm dacă în anul curent s-a adoptat o hotărâre prin care s-a majorat numărul de chioșcuri pe strada Falezei. În schimb, tot pe site am găsit anunțul publicat de Primăria Limanu pe 20 mai 2019, privind organizarea licitației de închiriere a 12 chioșcuri în Vama Veche.

Advertisement

Download (PDF, 40KB)

Deși am încercat să obținem un punct de vedere de la primarul din Limanu, Daniel Georgescu, acesta nu a răspuns apelurilor noastre. În schimb, la telefonul fix al autorității locale o funcționară ne-a lămurit că nu ne poate da relații decât despre taxele și impozitele locale, conducătorii instituției fiind plecați pe teren.

Contactat telefonic, fostul primar al localității, Nicolae Iustin Urdea, care este consilier local în mandatul actual, ne-a declarat că nu știe dacă s-a adoptat o hotărâre de Consiliu Local cu privire la suplimentarea numărului de chioșcuri din Vama Veche. Acesta a precizat că s-a întâmplat de două sau trei ori să lipsească de la ședințele de Consiliu, însă la niciuna din ședințele la care a participat nu s-a pus în discuție un proiect de suplimentare a numărului de chioșcuri. Acesta a opinat că s-ar fi impus o analiză mai atentă și o dezbatere mai aplicată cu privire la oportunitatea amplasării de chioșcuri. ”Sunt consumatori mulți în Vama Veche. Dar această inițiativă de a se amplasa baterii de chioșcuri în fața clădirilor în care s-au investit sute de mii de euro cred că merita o analiză mai atentă și o dezbatere aplicată” – a declarat Urdea pentru Ordinea.Ro.

În situația în care primarul actual din Limanu va dori să exprime un punct de vedere cu privire la oportunitatea acestei decizii controversate, îl vom publica de îndată.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions