Conecteaza-te cu noi

Actual

Vedeţi cu câte grade se răceşte vremea în următoarele două săptămâni! Sunt posibile şi ploi

Published

on

Potrivit estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 7 – 20 mai, realizată folosind  produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în următoarele două săptămâni vom avea surprize. Sunt prognozate temperaturile  maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

În Dobrogea, în prima zi a intervalului vremea va fi caldă, cu o medie regională a valorilor maxime de 25…26 de grade, apoi se va înregistra o scădere a acestora spre medii de 22 de grade–în perioada 8-11 mai, după care nu vor fi variații semnificative de la o zi la alta.

Aceeași tendință este estimată și pentru regimul termic nocturn, astfel că, de la o medie de 16 grade la începutul intervalului, se va ajunge la 12…13 grade în data de 13 mai. În a doua săptămână, valorile minime de temperatură se vor situa în jurul unei medii de 13 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în zilele de 8 și 9 mai, dar și în a doua săptămână, îndeosebi după data de 15 mai.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions