Conecteaza-te cu noi

Actual

Velier în pericol de scufundare, cu cinci persoane la bord, remorcat în Portul Turistic Mangalia

Published

on

velier

În cursul nopții de 25 spre 26 septembrie, Căpitănia Mangalia a anunțat faptul că velierul MINORCA se află în pericol de scufundare, acesta luând apă la bord.

În jurul orei 3.30, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat ajutorul navei SAR THEIA, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) pentru a se deplasa către velierul MINORCA, spre a-i acorda asistență.

”Sar THEIA cu echipajul de la bord, condus de comandant Drăghici Lucian împreună cu Călin Valerică- ofițer mecanic și Drăgănoiu Aurel- timonier, s-a deplasat în direcția indicată de MRCC, respectiv la Est de Vama Veche, pentru a acorda ajutor velierului Minorca.”, au menționat reprezentanții ARSVOM.

În această intervenție, echipajul de pe SAR THEIA a folosit pompa mobilă de santină a navei Sar, pentru a scoate apa din interiorul velierului.

Velierul MINORCA împreună cu persoanele aflate la bord, cinci persoane de naționalitate română, a fost remorcat de către SAR THEIA și adus în condiții de siguranță în Portul Turistic Mangalia.

Intervenția a fost una destul de dificilă din cauza vremii nefavorabile, cu vânt puternic forță 6 Beaufort.

”Mulțumim echipajului Sar Theia, pentru încă o misiune încheiată cu bine!”, precizează Biroul de presă al ARSVOM Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions