Viceprimarul Constanței Florin Cocargeanu a anunțat că, pentru prima dată după 14 ani de nepăsare, timp în care lucrarea a fost abandonată, se fac pași importanţi pentru terminarea lucrărilor de extindere a grădiniței “Lumea Poveştilor“.
„Acum mai bine de un an, când am aflat de această construcție abandonată, mi-am propus să fac toate demersurile care să ducă la finalizarea, după lungi ani de așteptare, a acestei anexe atât de necesare grădiniței care a devenit neîncăpătoare. Până acum a fost efectuată o expertiză tehnică a clădirii, urmează măsurătorile pentru documentația cadastrală și, ulterior, realizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (necesară pentru lucrări de reparaţii). Este important şi insist ca acest proiect să fie dus la bun-sfârşit, pentru că va rezolva o mare parte din problema disponibilităţii locurilor la grădiniţele de stat pentru copiii familiilor dintr-un cartier aglomerat cum este Inel 2.“, a declarat Cocargeanu.
La finalul lucrărilor, în Grădiniţa „Lumea Poveştilor“ vor exista:
4 noi săli de clasă, fiecare măsurând 72 de mp
1 sală de sport
1 sală de mese în suprafaţă de 140 mp
1 sală de consiliere de 100 mp