Conecteaza-te cu noi

Actual

(Video) Adrian Bîlbă, directorul CMSN Constanţa: “Dacă autorităţile ne spun să stăm acasă, stăm acasă”

Published

on

Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a postat pe pagina de Facebook a Microrezervaţiei un video, în care explică de ce este închis întreg complexul şi cum anume s-a luat această decizie.

De asemenea,  el a precizat că este în carantină şi a spus că este necesar să fim cu toţii disciplinaţi.

“Microrezervaţia este închisă, iar noi suntem în carantină. Noi suntem echivalentul dvs., care staţi acasă. Noi suntem aici acasă, între animale, le îngrijim şi le asigurăm condiţii bune de trai, de viaţă.”, a precizat Adrian Bîlbă.

El a menţionat că oricum ar fi trebuit tăiată iarba, pentru că nu trebuie să fie căpuşe, să nu fie condiţii improprii pentru animale, după ce se usucă.

Advertisement

De asemenea, a amintit faptul că şi Microrezervaţia este închisă, deşi iniţial s-a stabilit că poată fi vizitată de către constănţeni.

“Restul animalelor sunt bine îngrijite, carantina înseamnă şi sănătate pentru îngrijitori, că vă daţi seama cum ar fi să-i ţin acasă, în izolare la domiciliu pe 1,2…7 dintre ei. Ar fi foarte dificil. Ăsta e şi un alt motiv pentru care preşedintele Consiliului judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu a decis închiderea tuturor secţiilor şi după o zi sau două ne-am gândit să închidem şi Microrezervaţia, chiar dacă iniţial doream să fie pentru constănţeni un loc de recreere.”

El a spus că în câteva luni de zile este de aşteptat să apară testele rapide şi că este nevoie să fim disciplinaţi.

“Trebuie să fim disciplinaţi. Dacă ne spun autorităţile să stăm acasă, stăm acasă. Iar cei care vin din ţări străine, să se izoleze la domiciliu măcar 15 zile. (…) Simptomele se dezvoltă lent, progresiv. (…) Identificarea virusului se face dificil.”

Directorul CMSN Constanţa încheie cu o glumă:

Advertisement

“Parafrazând o glumă, o glumă care poate nu e bine să fie spusă dar vreau să destresez un pic frunţile: Nu luaţi COVID-19. Apare COVID-20 şi e păcat să-l luăm pe ăsta!”

În urmă cu puţină vreme, directorul Bîlbă a precizat pentru Ordinea.ro că animalele de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii au hrană suficientă şi sunt îngrijite foarte bine.

În materialul video de mai jos puteţi vedea tot ce spune dr. Adrian Bîlbă despre acest virus.

Microrezervatie Constanta HD https://youtu.be/x7PUN_lSxBQ#microrezervatie #constanta

Advertisement

Publicată de Microrezervatie Constanta pe Duminică, 15 martie 2020

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions