Conecteaza-te cu noi

Administratie

(VIDEO) Constanța. Banii pentru promovarea activităților instituțiilor de cultură, reduși din pix la propunerea consilierilor județeni ai PNL

Published

on

consilieri judeteni lupu

Consilierii județeni au aprobat, astăzi, în ședință extraordinară, atât bugetul CJC, cât și bugetele instituțiilor din subordine. Noutatea a fost că, la propunerea consilierilor liberali, au fost introduse și acceptate mai multe amendamente prin care aleșii PNL au dorit diminuarea bugetelor de promovare a instituțiilor de cultură din județ. Liberalii, prin vocea liderului Gianina Topolov, au motivat spunând că instituțiile au cheltuit în anul precedent mai puțin decât își propuseseră. În consecință, nu au nevoie de mulți bani de promovare și publicitate a proiectelor, ci de investiții. Pe de altă parte, președintele CJC, Mihai Lupu, a declarat că acceptă toate amendamentele PNL, pentru a nu se spune că el vrea să își facă reclamă în an electoral.

Una dintre instituțiile care au avut de suferit în acest sens este Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în cazul căruia cei de la PNL au propus diminuarea cu 20.000 de lei a sumei dedicată promovării. Managerul Muzeului, Aurel Mototolea a spus că a pus în bugetul de promovare suma de 200.000 de lei deoarece intenționează să refacă și site-ul Muzeului, care este defectuos în prezent și care va deveni imperativă, având în vedere mutarea Muzeului în alt loc.

„După se știe, în sfârșit s-a demarat proiectul de refacere a clădirii în care funcționează Muzeul de Istorie și atunci noi trebuie să ne mutăm. Atunci, ne mai putând fi vizitată locația din Piața Ovidiu, loc care atrăgea cel mai mare număr de vizitatori, o parte din vizitatori ori vizibilitate ar trebui transferată către mediul online. Asta a fost logica solicitării celor 200.000 de lei pentru promovare și publicitate.“, a spus muzeograful Aurel Mototolea.

Explicațiile lui directorului MINAC nu au fost de ajuns, deoarece liberalii au insistat cu amendamentul de tăiere a banilor.

Cele mai multe fonduri au fost reduse la Muzeul de Artă, care a rămas doar cu un buget de promovare de doar 10.000 de lei.

A urmat apoi un schimb de replici între Mihai Lupu (șeful CJC) – Gianina Topolov (liderul consilierilor județeni ai PNL) și Claudiu Palaz (liderul PMP), acesta din urmă întrebându-i pe liberali de ce i-a apucat taman acu, în an electoral, dragostea pentru banul public?

Discuțiile, presărate cu diverse ironii, le puteți urmări aici:

Revenind la proiectele votate astăzi, cel mai important proiect de hotărâre a fost cel cu privire la aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al județului Constanța, pentru anul 2024. Astfel, pentru anul curent, a fost aprobat un buget consolidat al județului Constanța ce înregistrează la partea de venituri o valoare de 738.850.000 lei, iar la partea de cheltuieli se ridică la suma de 849.150.000 lei, diferența fiind asigurată din excedentul anilor precedenți. Aceste estimări au avut în vedere alocarea resurselor pentru susținerea cheltuielilor cu funcționarea aparatului propriu și a instituțiilor publice din subordine, în sumă de 556.152 mii lei și a cheltuielilor, cu investițiile, în sumă de 292.298 mii lei.

În cadrul secțiunii de dezvoltare, cele mai mari alocări de credite bugetare au fost atribuite domeniilor “Sănătate” și “Cultură, Recreere și Religie” cu sume de 88.206,49 mii lei, respectiv 47.930,07 mii lei. Acestea sunt urmate de alocările pentru “Învățământ” cu 39.433 mii lei, “Asigurări și Asistență Socială” cu 38.081,90 mii lei și “Transporturi” cu o alocare de 29.199,59 mii lei.  În continuare, suma de 27.460, 88 mii lei i-a fost alocată capitolului “Alte acțiuni economice”, 14.544,53 mii lei pentru capitolul “Autorități publice și acțiuni externe”, 3.600 mii lei “Locuințe, Servicii și Dezvoltare Publică” și 2.805,41 mii lei pentru “Protecția Mediului”.  Nu în ultimul rând, 804,19 mii lei merg la  “Ordine Publică și Siguranță Națională”, 443,30 mii lei la “Agricultură, Silvicultură, Piscicultură și Vânătoare”, 353 mii lei pentru “Alte servicii publice generale” și 136,43 mii lei pentru “Apărare”.

Programul de investiții publice a fost elaborat și fundamentat în concordanță cu strategia de dezvoltare a județului Constanța, accentul fiind pus pe finalizarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, proiecte care trebuie finalizate în anul 2024, dar și realizarea de documentații tehnico-economice necesare reabilitării unor clădiri aflate în patrimoniul CJC, cât și realizării de obiective noi de investiții.

Tot în ședința de astăzi, aleșii locali au aprobat bugetele instituțiilor de cultură subordonate. Pentru anul curent, bugetul total alocat instituțiilor de cultură constănțene se ridică la suma de 96.854.250 lei, cu 45.483.371 lei mai mare comparativ cu cel aprobat anul trecut.   Astfel, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a primit un buget de 16.858.500 lei, Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada” – 25.570.030 lei, Biblioteca Județeană “I.N. Roman” un buget de 7.934.200 lei, Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare” – 6.102.000 lei, Muzeul de Artă Constanța suma de 4.969.400 lei, Muzeul de Artă Populară Constanța – 3.651.000 lei, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța -15.122.120 lei și Teatrul de Stat Constanța a primit un buget de 16.647.000 lei.

Proiectul privind aprobarea bugetului Direcției de Pază a Județului Constanța a făcut obiectul unui alt proiect de hotărâre. Pentru anul 2024, instituția are un buget estimat de 24.444.000 lei, mai mare cu 8.631.691 lei față de bugetul din anul precedent.

Un alt punct dezbătut și aprobat în această ședință a vizat bugetul Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Constanța. Acesta are o valoare estimată de 9.053.000 lei, cu 673.000 lei mai mare comparativ cu cel aprobat anul trecut.

Tot în ședința de astăzi au fost votate și bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de sănătate din subordinea CJC. Astfel, pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, aleșii locali au aprobat pentru anul 2024 un buget de 47.826.470 lei, în timp ce pentru Unitatea de Asistenta Medico-Sociala Agigea a fost aprobată o valoare de 7.881.470 lei. În cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, au fost estimate venituri în sumă de 817.989.680 lei și cheltuieli de 864.732.360 lei, diferența fiind acoperită din excedentul anilor precedenți.

Alte patru proiecte de hotărâre, adoptate în ședința de astăzi, au vizat bugetele de venituri și cheltuieli ale Centrelor de Educație Incluzivă și Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța. CSEI “Delfinul” Constanța va avea un buget anual de 2.865.200 lei, CSEI “Maria Montessori” Constanța urmează să primească suma de 2.499.000 lei, iar CSEI “Albatros” Constanța va dispune de un buget în valoare de 2.552.900 lei. În cazul Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța, bugetul se ridică la valoarea de 903.600 lei.

Un ultim proiect de hotărâre din categoria bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate în ședința de astăzi, a vizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Pentru anul curent instituția a primit un buget estimat de 227.237.000 lei, mai mare cu aproximativ 7.500.000 lei, comparativ cu anul trecut.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions