Conecteaza-te cu noi

Actual

(VIDEO): ”Fă-mi loc”, o comedie romantică pe scena în aer liber BE.SAFE Constanța

Published

on

Începând cu data de 23 iulie, în municipiul Constanța se desfășoară BEst Summer Art FEst Constanța 2020. De atunci au avut loc numeroase reprezentații ale unor spectacole de teatru, invitate din întreaga țară, concerte, lansări de carte, proiecții de filme selecționate la festivaluri internaționale, spectacole de stand-up comedy și improvizație, spectacole și ateliere de creație pentru copii, spectacole de folclor, seri dedicate minorităților naționale.

Potrivit reprezentanților Teatrului de Stat Constanța (care este organizatorul festivalului BE.SAFE Constanța 2020, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și Primăriei Municipiului Constanța), prin această inițiativă s-a arătat cum cultura, sub toate formele ei, își păstrează rolul vital pe care îl are în societate.

Până în data de 1 septembrie a.c., evenimentele culturale au avut loc doar în aer liber, așa că această stagiune estivală a fost extrem de binevenită. Ea va continua până pe data de 6 septembrie.

Revenind la primele reprezentații din cadrul stagiunii, acestea au atras sute de constănțeni la teatru. Trupa din Petroșani ne-a încântat cu a lor ”A douăsprezecea noapte” în regia lui Radu Tudosie, nominalizat anul acest pentru debut la Gala Premiilor Uniter.

Advertisement

Au urmat apoi alte spectacole:  ”Take, Ianke și Cadîr”, ”Meciul de comedie. Spectacol interactiv de improvizație”, ”Săftița” – un spectacol-concert susținut de Marius Mihalache și ”Nu sunt eu”, un spectacol one-woman-show susținut de actrița Maia Morgenstern.

De asemenea, Teatrul Toma Caragiu din Ploiești a susținut două spectacole, respectiv ”Crimă la Howard Johnson” și ”Piatra din casă”.

Pe scenă au urcat și actorii Teatrului pentru Copii și Tineret ”Căluțul de Mare” Constanța, cu ”Povestea porcului”, dar și cu ”Punguța cu doi bani”.

Nu au lipsit nici spectacolele de Operetă. Teatrul de Operă și Operetă Nae Leonard din Galați a prezentat Gala de Operetă ”Astă seară cântă Leonard”. De asemenea, Teatrul de Operetă ”Ion Dacian” a prezentat spectacolul de șansonete ”Seara franceză”.

Teatrul de vară din Botoșani a prezentat ”Zeul Măcelului”, pe textul Yasminei Reza, în regia lui Erwin Șimșensohn.

Advertisement

Au fost și concerte de muzică populară, cu Grigore Leșe și Taraful de Caliu.

Vineri seara, pe data de 28 august, începând cu ora 21.00, pe scena special amenajată în Parcul Arheologic Constanța s-a jucat spectacolul ”Fă-mi loc”.

”Fă-mi loc” spune povestea a doi tineri ce se regăsesc în ajunul Crăciunului în cușeta unui tren de noapte, interpretați de Marius Manole și Medeea Marinescu.

Ea, o fată singură, șarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus în fața unui eveniment neprevăzut ce-i va răsturna întreaga existență. Suntem în ajunul Crăciunului. E momentul în care simțim mai mult ca oricând să fim înconjurați de familie și de cei pe care îi iubim cu adevărat.

Hazardul îi aduce pe Manuel si Camilla împreună, doi oameni ce nu au aparent nimic în comun, ceea ce va genera nenumărate ”scântei”. Însă amândoi caută să înțeleagă și să SE înțeleagă, amândoi au nevoie să se destăinuie, și mai mult, amândoi au nevoie de a se vindeca de singuratate.

Advertisement

„Fă-mi loc!” este un spectacol care ne invită să reflectăm asupra propriei noastre existențe dincolo de orice conveniență socială.

Regia poartă semnătura regretatului Radu Beligan, iar asistent regie este Mădălina Ciupitu. Distribuţia este formată din Medeea Marinescu şi Marius Manole.

Mai  jos urmăriți secvențe din acest spectacol:

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions