Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

(VIDEO) Incredibil! Deşi amenzile sunt usturătoare, se FURĂ nisip de pe plajă

Published

on

În cursul zilei de ieri, mai multe persoane din Eforie Sud au făcut sesizări la Apele Române pentru a informa despre existenţa  unei autoutilitare şi maşini pe plajă, în care se  încărcau saci cu nisip.

Inspectorii din cadrul ABADL au solicitat Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor identificarea posesorului autoutilitarei după fotografiile şi filmuleţul video, în vederea sancționării acestuia.

Potrivit unui comunicat de presă, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral trage un semnal de alarmă şi le reaminteşte constănţenilor că sustragerea de nisip de pe plajele litoralului românesc este interzisă și se sancționează cu zeci de mii de lei, ca de altfel și circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plajă.

“Reprezentanții A.B.A.D.L avertizează constănţenii că potrivit legii extragerea agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, a canalelor, lacurilor, de pe plajă sau de pe faleza mării, fără aviz sau autorizaţie de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor acestora constituie contravenție și se sancționează conform art. 88, alin. 1 lit. a. Cuantumul amenzii pentru persoanele fizice este cuprins între 25.000 şi 30.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 75.000 de lei şi 80.000 de lei.”, precizează Biroul de presă al ABADL.

Advertisement
palaz

Referitor la cele prezentate mai sus, dispeceratul A.B.A.D.L. a fost sesizat că pe plaja din Eforie Sud, a fost semnalată prezenţa unei autoutilitare unde două persoane încărcau nisip în saci pe care îi depozitau în maşina cu care au pătruns pe plajă.

Potrivit legii, pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de întreţinere a plajelor. Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 20.000 de lei.

De asemenea, în conformitate cu prevederile legale, menţionate mai sus, se vor aplica sancţiuni şi pentru extracția agregatelor minerale de pe plajă sau faleza mării fără aviz/autorizație de gospodărire a apelor.

Tot în această perioadă, Inspecția Bazinală de Apă din cadrul A.B.A.D.L. a fost sesizată că pe malul lacului Siutghiol a fost depozitat moloz, astfel că inspectoii au sesizat Primăria Constanța în a cărui administrarea se află lacul, dar și Garda de Mediu pentru identificarea persoanei și pentru a fi luate măsurile care se impun.

“Vor fi aplicate sancţiuni pentru toţi cei care nu respectă prevederile legale şi le amintesc că nu au voie să depoziteze materiale şi deşeuri de orice fel pe faleze, plaje, maluri şi în zonele de protecţie și nici nu au voie sa sustraga nisip de pe plajele romanesti sub nici un fel de pretext. Rog cetățenii să sesizeze astfel de cazuri la dispeceratul instituției și să trimită fotografii în acest sens ori de câte ori cred că legea este încălcată, pentru că numai împreună vom reuși să ne bucurăm de ape și plaje curate, de un mediu curat”, a mai spus directorul A.B.A. Dobrogea-Litoral, Bogdan Bola.

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a pus la dispoziţia constănţenilor următoarele numere de telefon: centrala/secretariat: 0241/67.30.36;  0241/48.61.00;  0788.23.57.56 ;   0788.23.57.57, Dispecerat (permanent):  0241/67.30.24; Tel WhatsApp: 0745.34.92.09; FAX Dispecerat: 0241/67.30.25. Email: dispecer@dadl.rowater.ros

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions