Conecteaza-te cu noi

Politica

(VIDEO) Inițiativă legislativă! Minorii de peste 17 ani ar putea dona sânge, cu acordul părinților. Vezi în ce condiții!

Published

on

Minorii de peste 17 ani ar putea dona sânge, cu acordul părinților, dar PSD-PNL-UDMR nu vor, spune senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, care a avut o intervenție în plenul Parlamentului pe această temă.

„România are nevoie de donatori de sânge, iar implicarea minorilor de 17 ani în acest proces poate fi o soluţie. Nu acelaşi lucru consideră şi coaliţia PSD-PNL-UDMR care respinge o lege bună doar pentru că este iniţiată de USR. Am susţinut într-o intervenţie în plenul Senatului proiectul propus de USR care prevede introducerea adolescenţilor de 17 ani pe lista persoanelor eligibile pentru donarea de sânge. Unul din 10 pacienţi din România are nevoie de transfuzie, iar donarea voluntară este singura metodă prin care aceştia pot avea acces la sânge. Criza generată de lipsa sângelui duce la decese care ar putea fi evitate. Statisticile arată  îngrijorător:

– în 2019 doar 66% dintre oamenii care au avut nevoie de sânge au primit transfuzie;

– 1 din 3 pacienţi nu beneficiază de transfuzii când au nevoie.

Advertisement

Am propus includerea minorilor care au împlinit 17 ani pe lista celor care pot dona sânge, o strategie implementată cu succes în alte ţări. Din punct de vedere medical nu există contraindicaţii pentru donarea de sânge la această vârstă. Acest lucru ar putea duce la o potenţială creştere a numărului de donatori, dar şi la responsabilizarea tinerilor.

Legea a fost respinsă în Senat cu votul PSD, PNLşi UDMR, doar pentru că iniţiativa era propusă de USR. Încă o dată interesele politice ale guvernanţilor au fost puse mai presus de binele cetăţenilor.“, spune Negoi.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions