Conecteaza-te cu noi

Politica

(VIDEO) Planul candidatului Felix Stroe pentru dezvoltarea turismului și a infrastructurii

Published

on

Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Constanța, Felix Stroe, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Ordinea.ro în care a vorbit despre planurile sale pentru județ, dar și despre modul în care poate fi dezvoltat cu ajutorul fondurilor europene. Pariul că va aduce 2 miliarde de euro de la UE nu este o promisiune electorală, ci o garanție, notează social-democratul. Și asta, spune el, datorită experienței sale la conducerea SC RAJA SA, unde a adus peste un miliard de euro. Cu pricepere, cu „know-how“ (a ști cum), cu oameni inimoși, cu știință de carte și cu disciplină, Stroe spune că cele două miliarde de euro vor fi aduse la Constanța și vor închide definitiv problema sănătății și a educației în județ. De asemenea, notează Felix Stroe, va da o importanță deosebită turismului și infrastructurii.

„Când am spus că voi aduce cele două miliarde de euro, m-am bazat pe faptul că am mai făcut acest lucru. Am adus bani europeni în județul Constanța. Poate nu știe toată lumea, dar operatorul regional de apă SC RAJA SA Constanța a atras în ultimii 10 ani, în cele două exerciții financiare post-aderare, în aria sa de operare, în 8 județe, peste 1,1 miliarde de euro, din care, a se reține, peste 740 de milioane de euro în județul Constanța. Dacă astăzi avem acces la un serviciu civilizat de apă, canalizare și epurare, care este temelia vieții, în mare parte se datorează acestor 740 de milioane de euro pe care RAJA, cu pricepere, cu „know-how“ (a ști cum), cu oameni inimoși, cu știință de carte, cu hărnicie, cu străduință, cu perseverență și disciplină, i-a atras în județul Constanța.“, a afirmat social-democratul.

Stroe spune că lumea nu știe cât de dificil este să accesezi fonduri europene, în condițiile în care trebuie să prezinți un proiect care să fie declarat eligibil și care înseamnă metri cubi de documente, verificate și reverficate.

„Eu mi-am făcut temele foarte bine și vreau să conduc județul Constanța pentru că îl cunosc. Vreau să fac ceea ce am mai făcut. Prioritățile județului sunt cinci: sănătate, educație, agricultură, turism și infrastructură. Dintr-o dată, suma de 2 miliarde este insuficientă“, a spus Stroe.

Candidatul PSD la șefia CJ Constanța a afirmat că una din resursele județului care nu este exploatată la maximum de potențial este turismul, care nu trebuie redus doar la cel de litoral.

„Județul Constanța are mai multe feluri de turism, cel cultural ori cel religios. Putem să facem un turism vinicol, mai ales că avem podgorii renumite. Putem să facem drumul vinului, dar și drumul cetăților istorice. Uniunea Europeană ne dă câți bani vrem noi pentru turism, numai să ne ducem cu proiecte serioase. Turismul nu înseamnă numai să reabilitezi Cetatea Histria, spre exemplu, ci să faci și accesul către ea, pe un drum modern cu mai multe benzi, și să îl informezi pe cetățean cum să ajungi la cetate. Toate cetățile trebuie puse în valoare printr-un acces modern și foarte bine semnalizat, iar cetățeanul ajuns acolo să aibă toate condițiile de vizitare.“, a afirmat Stroe.

Liderul PSD a spus că în proiectul său cu care a venit în fața cetățenilor se regăsește și rezolvarea definitivă a legăturii dintre nordul și sudul județului.

Advertisement

„Vorbim de legătura dintre Mihai Viteazu și Vama Veche, cu tot ceea ce este pe traseu, și care presupune construirea unui drum cu patru benzi în lungime de 118,5 km, din care doar 65 vor fi noi, restul vor fi integrați. Vom face descărcări în toate localitățile, care vor fi ocolite de acest drum. Acest proiect poate fi făcut cu bani europeni. Județul Constanța este ca un automobil, care să aibă un motor puternic, iar motorul sunt banii. Aceștia sunt la Bruxelles, oamenii ăia sunt serioși, ni i-au pus la dispoziție, dar trebuie să avem proiecte și să îi aducem. Eu am adus bani europeni. Îmi cer scuze pentru lipsa de modestie, dar cred că sunt unul din primii specialiști ai țării în ceea ce privește marile investiții și unul dintre primii specialiști ai țării privind absorbția de fonduri europene. Știu cum să fac și voi mai face acest lucru pentru că l-am făcut. Asta este o garanție. Avem acești bani europeni, hai să îi punem la treabă, iar mașina merge din plin.“, a punctat Stroe.

Candidatul PSD la președinția CJC a abordat și problema gropilor de gunoi, care sunt în ograda Ministerului Mediului, iar autoritatea județeană trebuie să pună presiune ca această instituție să își facă datoria. El a spus că, dacă va fi președinte al CJ Constanța, biroul său va fi județul, trei zile pe săptămână, iar în alte trei zile îi va lua pe parlamentarii constănțeni, cei ai PSD, și vor fi la ministere pentru rezolvarea problemelor oamenilor. Felix Stroe a criticat și lipsa de acțiune a actualilor guvernanți în ceea ce privește pregătirea anului școlar și achiziția de tablete pentru elevi. Întrebat cum vede județul Constanța la finalul celor patru ani de mandat, dacă va ieși președinte, Stroe a spus că îi asigură pe cetățeni că vom avea un județ cu foarte multe probleme de fond rezolvate integral.

„Vom avea rezolvată definitiv problema sănătății în județul Constanța, pentru toate categoriile de cetățeni, vom avea rezolvată definitiv problema tuturor celor 470 de unități de învățământ din județ. La fel de importantă este școala din Dobromir ca și Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța. Peste tot învață copiii noștri, care nu trebuie să aibă culoare politică, într-o școală care trebuie încălzită, în care să nu plouă, în care grupurile sanitare să fie în interior“, a spus Stroe.

El a mai spus că a făcut pariu cu el însuși în fața cetățenilor și și-a asumat faptul că va atrage de la Uniunea Europeană 2 miliarde de euro.

Comandat de Partidul Social Democrat  filiala Constanta,

Executat de Asociația Puterea Civică – www.ordinea.ro 

Advertisement

CUI mandatar financiar coordonator 21200019

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions