Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Politica

(VIDEO) România va avea un sistem național de facturare electronică. Negoi: „Poate preveni fraudele din comerțul cu autoturisme“

Published

on

Senatorul de Constanța al USR-PLUS Remus Negoi a avut astăzi o intervenție în plenul Senatului pe marginea legii care vizează implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere și supravegherea pieței pentru acestea. Sistemul național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România este o inițiativă ce vine în concordanță cu standardele europene, spune Negoi. Din punct de vedere tehnic, sistemul de facturare electronică este creat de Ministerul Finanțelor; este interconectat cu sistemul național de raportare gestionat de către Ministerul Finanțelor; devine operațional în maximum 30 zile de la data intrării în vigoare a OUG.

„Proiectul consolidează cadrul legal pentru prevenirea și descoperirea timpurie a fraudelor în domeniul comerțului cu autoturisme rulate de proveniență intracomunitară. Legea prevede:

Măsuri referitoare la accesul entităților implicate în procesul de achiziție publică, la procesul de achiziție sectorială/de concesiuni, la servicii destinate inclusiv limitării interacțiunii fizice la preluarea documentelor;

Reglementarea structurii facturii electronice în concordanță cu standardul european, fără a-l limita la acesta;

Advertisement

Utilizarea Sistemului național privind factura electronică RO e-Factura în relația dintre operatorii economici și autoritățile sau entitățile publice.

Noi, cei de la USR PLUS, prin amendamentele depuse, dezbătute cu colegii senatori și cu reprezentanții Guvernului și votate favorabil în ședința comisiilor reunite de IT, Economică și Buget, ne-am dorit extinderea beneficiilor facturii electronice și pentru mediul privat antreprenorial.

Astfel, ne dorim: utilizarea facturii electronice pe scară cât mai largă și de către firmele românești, în relațiile dintre ele, nu numai în relația cu instituțiile statului; încurajarea integrării sistemului RO e-factura cu aplicații comerciale de tip financiar-contabil, ale firmelor;

Posibilitatea ca operatorii economici înregistrați în Registrul RO e-Factura, care nu dispun de o aplicație de conversie, să utilizeze aplicația informatică pusă la dispoziție de Ministerul Finanțelor, prin Centrul Național pentru Informații Financiare.“, a declarat Remus Negoi.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions