Conecteaza-te cu noi

Politica

(video) Ședință solemnă la Castelu. Comuna s-a înfrățit oficial cu o localitate din Republica Moldova

Published

on

Comuna Castelu, condusă de mai bine de 22 de ani de un primar de dreapta, s-a înfrățit astăzi cu o localitate din Republica Moldova. Este vorba de comuna Băcioi arondată Municipiului Chișinău. Administrațiile locale ale celor două comune au adoptat anterior declarații de unire cu țara. Actul de înfrățire a fost o inițiativă a primarului moldovean, Vitalie Șalari. Luând cunoștință din presă de declarația de unire adoptată de comuna constănțeană, acesta i-a trimis o scrisoare primarului Nicolae Anghel.

”Domnule primar, vă rugăm să primiți asigurarea întregii noastre stime. Prin prezenta, Primăria comunei Băcioi – municipiul Chișinău, Republica Moldova, vă roagă să acceptați stabilirea relațiilor de înfrățire și colaborare, pentru consolidarea relațiilor economice, comerciale și culturale dintre localitățile noastre. (…) Vă rog să primiți, domnule primar, adresarea noastră, ținând cont de faptul că anul Centenarului Marii Uniri ne amintește că și Basarabia este pământ românesc, iar în acest context, primarul, viceprimarul, secretarul Consiliului Comunal Băcioi, municipiul Chișinău, Republica Moldova, și 15 consilieri locali din cei 23 aleși au semnat Declarația de Unire cu Țara-Mamă, România, și a condamnat vehement Pactul criminal sovieto-nazist Ribbentrop-Molotov, prin care s-a produs odiosul rapt al Basarabiei” – îi scria Vitalie Șalari lui Nicolae Anghel, la scurt timp după ce ambele localități au adoptat declarații de unire.

Ulterior, administrația din Castelu a cerut avizul Guvernului în vederea semnării actului de înfrățire. Acest aviz a fost necesar, întrucât înfrățirea deschide drumul unei cooperări pentru derularea în comun a unor proiecte de dezvoltare locală finanțate prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020.

Delegația basarabeană a fost primită, conform tradiției, cu pâine și sare. La ședința solemnă a Consiliului Local au participat și preoții din Castelu și Nisipari.

Advertisement

Nicolae Anghel a subliniat că Primăria Castelu este singura din județul Constanța, în care, din 1996 până în prezent, conduce un partid de dreapta. Acesta și-a exprimat speranța că Uniunea Europeană va ține cont de dorința românilor de pe cele două maluri ale Prutului de a trăi într-o singură țară.

Comuna Băcioi are 12.000 de locuitori și patru sate în componență. Vitalie Șalari este primar la al doilea mandat. Acesta s-a evidențiat în presa din Republica Moldova, după ce l-a invitat pe președintele Igor Dodon să vină în comuna sa pentru a semna declarația de unire cu țara. În cadrul ședinței Consiliului Local Castelu, Șalari a subliniat că mama președintelui Dodon este profesoară de limba română.

Delegația basarabeană va participa mâine la manifestarea ”Întâlnirea fiilor satului Nisipari”.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions