Conecteaza-te cu noi

Administratie

Viorica Dăncilă: “Cu ajutorul programelor PNDL am scos ţara din noroaie”

Published

on

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că, prin intermediul programelor PNDL, a fost scoasă ţara din noroaie şi că din cele aproape 12.700 de investiţii, peste 10.000 au fost în mediul rural.

Dăncilă a afirmat, luni, la întrunirea Asociaţiei Comunelor din România, că este nevoie de politici coerente şi adaptate spaţiului comun european şi că trebuie găsite împreună.

“Avem nevoie de politici unitare coerente, adaptate spaţiului comun european şi pentru aceasta trebuie să găsim împreună soluţiile necesare pentru dezvoltarea comunităţilor pe care cu onoare le reprezentaţi. Anul trecut am participat în premieră la acest eveniment şi am prezentat principalele obiective pe care atât eu, cât şi Guvernul pe care îl conduc dorim să le îndeplinim cu privire la susţinerea autorităţilor locale, în special cele din mediul rural şi astfel permiteţi-mi să vă prezint o scurtă informare cu privire la realizările noastre din anul 2018. Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul preşedinte Liviu Dragnea, mi-a dat certitudinea ca acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic”, a spus Viorica Dăncilă.

Ea a precizat că peste 70 la sută din finanţarea din PNDL 1 şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune.

“Aşa cum ştiţi, peste 70% din finanţarea atât din PNDL 1, cât şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune, demonstrând astfel că modernizarea satului românesc nu mai e doar la nivel declarativ, ci avem proiecte concrete puse în practică. Astfel din 12.681 obiective de investiţii, în mediul rural sunt finanţate 10.387 în valoare de 34,25 miliarde lei. Printre investiţiile în mediul rural avem 2.689 sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, 1.776 unităţi de învăţământ, din care 880 de creşe şi grădiniţe şi 3.948 drumuri, poduri şi podeţ”, a explicat premierul.

Viorica Dăncilă a fost prezentă luni, la întrunirea Asociaţiei Comunelor din România.

Advertisement

sursa: news.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions