Conecteaza-te cu noi

Actual

Vom vota pe 11 decembrie 2016! Românii din străinătate sunt nemulțumiți!

Published

on

Guvernul a stabilit data alegerilor parlamentare, respectiv 11 decembrie 2016. Guvernul a invocat motive de constituționalitate, susținând că mandatul actualului Parlament expiră la mijlocul lunii decembrie și nu puteau organiza mai devreme alegerile, având în vedere că tot procesul electoral durează 90 de zile.  Declarațiile făcute de liderii politici lasă să se întrevadă dedesubturile. Data propusă de premierul Dacian Cioloș coincide cu cea propusă de PNL, 11 decembrie. PSD ar fi vrut ca data alegerilor parlamentare să fie 27 noiembrie. Liviu Dragnea a declarat că 11 decembrie ar fi mult prea târziu, pentru că ar putea să ningă și românii nu ar mai ieși la vot, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache, a insistat că viitorul cabinet va fi format târziu, abia la începutul anului 2017. Dar este oficial!

Scade numărul parlamentarilor

Numărul parlamentarilor va fi de 466, în scădere faţă de actualul număr de 588 câţi au fost aleşi în 2012. În noul legislativ vor fi 308 deputaţi, cărora li se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor, şi 134 de senatori. Românii din diaspora vor fi reprezentaţi de 4 deputaţi şi 2 senatori. Norma de reprezentare este un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori, iar pragul electoral de intrare în Parlament pentru un partid este de 5 procente.

Românii din străinătate vor mai mult

Advertisement

În urmă cu câteva zile, însă, Daniel Tecu, președintele FADERE, a precizat că este inadmisibil ca pentru cetățenii din țară norma de reprezentare să fie de 1 deputat la 70.000 de persoane, în timp ce pentru diaspora să fie de 1 deputat la 1.400.000 de persoane. Răspunsul reprezentanților Guvernului României a fost, că dacă se va  mării numărul parlamentărilor pentru diaspora s-ar modifică „intenția legiuitorului”. De aceea, dacă Guvernul României nu va rezolva problema discriminării românilor din diaspora, FADERE declară public că va ataca în instanță Ordonanța de Guvern pentru modificarea legii electorale. Așteptam de la acest Guvern tehnocrat să fie în slujba cetățenilor, dar el se comportă ca un servitor al acelor partide politice care continuă să se teamă de votul românilor din diaspora”, a declarat Daniel Tecu, președintele FADERE.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions