Conecteaza-te cu noi

Actual

Vreme caniculară în sudul și sud-estul țării

Published

on

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare potrivit căreia, de azi, 30 iunie, ora 12.00 și până mâine, ora 18.00, va fi disconfort termic.

Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile sudice și sud-estice. În aceste zone, temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 36 de grade.

Ziua de miercuri, 1 iulie vine cu vreme călduroasă și în regiunile vestice, unde vor fi maxime termice cuprinse, în general, între 32 și 34 de grade.

Mai ales în zonele de câmpie din aceste regiuni, disconfortul termic va fi accentuat la amiază, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Advertisement

Notă: Disconfortul termic se va menține accentuat și în următoarele zile, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, mai ales în zonele de câmpie. 

La ora 10.00, cea mai ridicată temperatură din județul Constanța se înregistra în municipiul reședință de județ. Erau 30,2 grade. La Adamclisi erau 28,1 grade, la Cernavodă 27,7 grade, la Hârșova 28, 3 grade, la Medgidia 28,2 grade și la Mangalia 25,9 grade.

Update: La ora 11.00, temperaturile înregistrate în județul Constanța erau următoarele:

  • 29,6 grade – Adamclisi
  • 30,6 grade – Constanța
  • 31,7 grade – Constanța Dig
  • 25,9 grade – Mangalia
  • 30,2 grade – Medgidia
  • 30,6 grade – Hârșova
  • 29,7 grade – Cernavodă

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions