Conecteaza-te cu noi

Actual

Zeci de mandate de percheziție la vânzătorii de mașini second-hand. Acțiunea se desfășoară în Constanța și în alte județe

Published

on

Astăzi, 14 decembrie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pun în aplicare 60 de mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile unor persoane bănuite de spălare a banilor, în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi uz de fals în formă continuată.

Activitățile se desfășoară în municipiul București şi în județele Argeș, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Ialomița, Olt, Vâlcea și Vrancea.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie 2019 – martie 2020, persoanele bănuite ar fi comercializat, pe piaţa internă, aproximativ 3.000 de autoturisme second-hand, achiziţionate din spaţiul intracomunitar, prin intermediul unor societăți comerciale, fără ca operaţiunile respective să fie înregistrate, în mod corect, în evidenţele contabile şi fiscale ale acestora.

Vehihiculele achiziţionate de la furnizorii intracomunitari ar fi fost aduse în ţară și comercializate, prin intermediul unor site-uri specializate, către diverse persoane interesate, cu eludarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, iar sumele obţinute, în mod ilicit, ar fi fost integrate într-un circuit financiar aparent legal.

Advertisement

În perioada 2019 – 2020, ar fi fost întocmite mai multe contracte de creditare sau cesiune, fictive, prezentate unor instituții și operatori economici, în scopul ascunderii originii evazioniste a fondurilor și pentru inducerea în eroare a organelor de urmărire penală și fiscale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională este de aproximativ 6 milioane de euro.

Vor fi puse în aplicare 66 de ordonanțe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.

La activități participă poliţiști ai Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice, precum și ai serviciilor de investigare a criminalității economice ale Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Argeș, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Ialomița, Olt, Vâlcea și Vrancea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions