Conecteaza-te cu noi

Politica

Zi de foc pentru Guvernul Dăncilă. Parlamentarii votează moțiunea de cenzură a Opoziției

Published

on

Cea de a şaptea moţiune de cenzură din actuala legislatură şi a patra împotriva Cabinetului Dăncilă este dezbătută joi în plenul Camerelor reunite, de la ora 10.00, finalul fiind greu de prevăzut în condiţiile în care negocierile se desfăşoară până în ultimul moment, iar liderii PSD spun ferm că moţiunea nu va trece, în timp ce opoziţia este sigură de succes mizând pe voturi în plus peste cele 237 ale semnatarilor şi implicit peste minimul de 233 necesare. Secretarul general al PSD Mihai Fifor afirmă, citat de jurnaliștii de la news.ro, că sunt 35 – 40 de parlamentari care nu vor vota moţiunea deşi nu sunt din PSD, fiind vorba despre cei care nu au semnat-o dar nici nu sunt social-democraţi sau despre cei care, deşi au semnat-o, nu o vor vota, văzând lipsa de alternativă.

Singura moţiune de cenzură care a mai trecut în actuala legislatură este cea iniţiată de PSD împotriva propriului Guvern, Guvernul Grindeanu. Semnată de 222 de parlamentari PSD şi ALDE, moţiunea a fost votată de 241 de senatori şi deputaţi, înregistrându-se şi 10 voturi împotrivă.

Precedenta moţiune de cenzură, dezbătută în 12 iunie, a fost semnată de 173 de parlamentari şi votată de 200.

CE REPROŞEAZĂ GUVERNULUI INIŢIATORII MOŢIUNII

Advertisement

Moţiunea de cenzură ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, depusă în 1 octombrie, porneşte, conform iniţiatorlor, ”de la o realitate incontestabilă. Guvernul nu mai are majoritate parlamentară şi nu mai are legitimitatea politică pentru a guverna ţara.

TEXTUL MOŢIUNII

“În orice democraţie funcţională, atunci când Guvernul nu mai are susţinerea Parlamentului, prim-ministrul îşi dă demisia, fără să mai aştepte depunerea unei moţiuni de cenzură. Cel mai firesc ar fi fost ca Guvernul Dăncilă să plece imediat după votul din 26 mai, atunci când românii au dat cea mai zdravănă lecţie acestui guvern care a acţionat împotriva intereselor generale ale ţării, împotriva românilor”, se arată în document.

Autorii moţiunii afirmă că în ultimul timp, doamna Prim-ministru Viorica Dăncilă ne-a demonstrat că nu are nici măcar acea singură calitate pe care liderii PSD o lăudau la învestitura domniei sale – aceea de a fi ”neconflictuală”.

Documentul notează că Guvernul Dăncilă poate să fie numit guvernul şanselor ratate pentru România, reproşează Guvernului lipsa investiţiilor în infrastructură, sănătate şi educaţie., că nu a eliminat recursul compensatoriu şi că a transformat România într-o ţară nesigură pentru cetăţenii săi.

“Pentru Guvernul Dăncilă, incompetenţa combinată cu obedienţa este reţeta succesului în carieră!”, afirmă autorii textului.

Ei promit un guvern suplu, european, cu 15 ministere, format dintr-o echipă de oameni competenţi, care au demonstrat profesionalism, integritate şi responsabilitate în întreaga lor carieră.

Advertisement

Ce spun principalii lideri politici despre moțiune și situația politică actuală

Klaus Iohannis: “Începem prima fază mâine, după ce cade Guvernul Dăncilă. Ca să fiu foarte clar, ca să nu încapă îndoială şi să nu capete glas cârcotaşii, e plin de ei peste tot, şi acolo, şi acolo, adică şi în stânga şi în dreapta, nu vă faceţi iluzii… Eu îmi doresc foarte mult ca moţiunea de mâine din Parlament să fie încununată de succes. Acest guvern eşuat, acest guvern în derută trebuie să plece acasă. Iar voi sunteţi cei în jurul cărora se va construi un guvern care asigură o tranziţie serioasă, ordonată, până la alegerile parlamentare”.

Viorica Dăncilă a fost întrebată, miercuri seară, la Antena 3, dacă se joacă alegerile prezidenţiale la moţiunea de joi şi a confirmat: ”Cred că da pentru că altfel domnul preşedinte Iohannis nu ar fi atât de înverşunat ca această moţiune să treacă şi acest guvern să pice. Eu cred că şi-a făcut din asta un obiectiv electoral şi cred că da”.

Întrebată ce va face dacă rămâne la guvernare după ziua de joi, Dăncilă a spus: ”Imediat, în săptămâna de după moţiune, voi veni cu remaniera în Parlament. Întrucât era o moţiune de cenzură, am vrut să vedem ce se întâmplă şi nu am venit cu remanierea pentru că aşa este firesc”.

Ludovic Orban: ”Mâine la orele 13:00, se dezveleşte statuia lui Ion Brătianu, ca o recunoaştere a fiecărui bucureştean pentru ceea ce a făcut Partidul Naţional Liberal în istoria sa şi Ion Brătianu şi, tot mâine, la ora 13, începe votul la moţiunea de cenzură în care, sperăm, ca parlamentarii României să se trezească, să nu mai cadă pradă ispitei, corupţiei şi minciunilor gogonate ale derbedeilor, care îşi bat joc de România de 30 de ani şi să dea verdictul: România fără PSD, România cu Partidul Naţional Liberal, România cu Klaus Iohannis preşedinte. Avem 237 de semnatari ai moţiunii, până în momentul de faţă ştim sigur că un parlamentar nu poate participa la moţiunea de cenzură din motive de sănătate care sunt foarte obiective. Sigur, că mai există dubii asupra a încă 2 parlamentari, dar în plus faţă de cei 237 de semnatari ai moţiunii, noi astăzi avem angajament de vot din partea a cel puţin alţi 10 deputaţi. Şi chiar dacă am pierde 3-4-5 voturi dintre semnatari, deşi nu cred, voturile care vor veni în plus, nu numai că vor compensa pierderea respectivă, ci vor asigura, vor garanta succesul moţiunii”, a declarat liderul PNL la Digi24.

Advertisement

Dan Barna: ”Este o situaţie volatilă până în ultimul moment. După cum am văzut astăzi, 4 PSD-işti s-au întors în partid după ce au stat în opoziţie vreo 20 de ore, deci lucrurile nu sunt clare. Eu sper şi sunt optimist că moţiunea va trece. Pe calculele noastre, există suficiente voturi şi suficienţi susţinători, astfel încât mâine să reuşim să facem într-adevăr un pas istoric şi să scăpăm de guvernare PSD care aproape ne-a scos din Europa”.

Călin Popescu Tăriceanu: ”Dincolo de faptul că în momentul de faţă raportul majoritate-opoziţie s-a schimbat, adică în momentul de faţă opoziţia este mai numeroasă, strict dacă numărăm voturile din opoziţie, există şi această intenţie manifestă a unor parlamentari PSD, care sunt conştienţi de faptul că guvernarea s-a epuizat, să voteze moţiunea de cenzură. Eu am convingerea că mâine moţiunea de cenzură va trece. România nu-şi poate permite – şi nici partidele nu-şi pot permite – să intre într-o perioadă de instabilitate. Fie se face un guvern politic, în jurul celui care a iniţiat moţiunea, în jurul PNL-ului. PNL-ul, la rândul lui, are varianta să facă un guvern monocolor sau în jurul său, dar noi am spus că nu suntem interesaţi de această variantă. Probabil că va trebui să meargă pe un guvern monocolor. A doua variantă este un guvern de tranziţie, până la alegerile din 2020, pentru că chestiunea cu anticipatele este o poveste de adormit copiii”, a spus Tăriceanu.

Şi liderul PMP Eugen Tomac a dat asigurări că parlamentarii PMP vor vota moţiunea. ”Toată lumea va fi prezentă şi toată lumea va vota. Inclusiv un coleg care trebuia să fie operat azi şi şi-a asumat pe proprie semnătură să fie operat mâine. Va fi adus cu ambulanţa de la Cluj”, a declarat el pentru G4media.

Kelemen Hunor: ”Alegeri anticipate eu nu susţin. Fiindcă nu avem jumătate de mandat, nu avem trei sferturi de mandat şi, dacă va fi investit un gvern, el guvernează un an de zile şi trebuie să organizeze alegerile. Nu pierzi timp, nu pierzi nimic, faci ceea ce e de făcut. Nu vom vota pentru alegeri anticipate. Vom vota pentru un guvern la prima sau la a doua încercare. Dacă pică guvernul, preşedintele va nominaliza pe cineva şi în zece zile trebuie să vină în faţa Parlamentului. Şi dacă nu va primi voturle necesare, urmează a doua nominalizare. Noi vom vota ca să fie guvernul după primul vot să fie…  dar noi avem 30 de voturi, 30 de voturi sunt importante, dar nu…”,

El a precizat că va fi respectat secretul votului şi parlamentarii UDMR nu vor vota la vedere.

Advertisement

Victor Ponta:  ”Cei 30 de deputaţi şi senatori ProRomania vor fi prezenţi mâine la moţiunea de cenzură şi vor vota la vedere pentru binele nostru al tuturor.”

NOTĂ! Potrivit configuraţiei parlamentare, grupurile care susţin moţiunea au: PNL – 95 de membri, USR – 40 de membri, UDMR – 30 de membri, PMP – 12 membri, iar PRO Europa – 41 de membri. Acestora li se adaugă 19 senatori neafiliaţi, provenind de la ALDE şi PRO România, dar şi o parte dintre cei 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale.

De cealaltă parte, grupurile PSD, care susţin Guvernul, au 202 membri, cărora li se adaugă parlamentarii neafiliaţi, cel puţin şase, care au fost excluşi din ALDE după ce au acceptat nominalizări de posturi în Guvern sau au dorit să rămână alături de social-democraţi.

Votul la moţiunea de cenzură este secret cu bile.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions