Conecteaza-te cu noi

Actual

Zilnic se fac confiscări și tot chinezării purtăm!

Published

on

Aproape în fiecare zi, Biroul de presă al Gărzii de Coastă ne transmite informări despre activitatea lor cotidiană. Se confiscă țigări, pește braconat, mașini, diferite produse importate fără acte în regulă. Astăzi, am fost informați despre o altă captură realizată în P.T.F. Constanţa Sud Agigea. Acolo a venit un container din China, care a stârnit suspiciuni, motiv pentru care s-a trecut la controlul amănunțit al mărfurilor din interior. Marfa supusă controlului aparține unei societăți comerciale din București. Administratorii desemnaţi ai societăţii în cauză sunt trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 30 – 33 de ani, toţi fiind domiciliaţi în Bucureşti. În urma controlului au fost descoperite 1.488 perechi încălţăminte sport pentru femei, care purtau însemnele unor mărci cunoscute şi care sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de 150.000 lei dacă ar fi originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”. Dar câte containere sunt aduse în România? Câte controale zilnice se pot face și câte lucruri neconforme cu legislația noastră nu întâlnim aproape zi de zi?

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions