Conecteaza-te cu noi

Actual

Mii de studenți, la Universitatea Ovidius. Va fi examen de admitere și în toamnă

Published

on

În cursul zilei de astăzi, au fost comunicate rezultatele sesiunii de admitere din luna iulie de la Universitatea Ovidius. Pentru cele 16 facultăți, plus Centrul pentru Învățământ la Distanță și Învățământ cu Frecvență Redusă, au fost depuse 5.134 de dosare. Însă acest lucru nu înseamnă că atâtea persoane au avut intenția de a deveni studenți, ci că unii dintre ei și-au depus dosarele de admitere la două sau chiar la mai multe facultăți. Pentru a vedea cum stau lucrurile și cu ce rezultate a fost încheiată prima sesiune de admitere, am stat de vorbă cu purtătorul de cuvânt al Universității Ovidius, asist.univ.drd. Daniel Citirigă. El ne-a declarat că aproximativ 90% din locurile bugetate scoase la concurs au fost ocupate. În urma sesiunii din luna iulie, s-au înregistrat următoarele rezultate: au fost depuse 5134 de dosare, din care s-au înmatriculat 2728 de candidați (53,13 %). Din cele 1320 de locuri bugetate, s-au ocupat 1187 (89,92 %), iar din cele 2865 de locuri cu taxă, s-au ocupat 1297 (45,27 %). La ID/IFR, Universitatea a avut alocate 645 de locuri, din care s-au ocupat 200 (31%). Nici locurile alocate rromilor nu au fost ocupate, din cele 23 de locuri bugetate, s-au ocupat doar 10 (43,47 %). Daniel Citirigă s-a arătat foarte optimist, dar extrem de conștient de situația școlară existentă la nivelul societății românești. ”Dacă este să facem o analiză concretă, trebuie să luăm în calcul și rezultatele examenului de Bacalaureat. Comparativ cu anul trecut, procentajul este ceva mai mare. Însă vorbim tot despre cinci mii și ceva de locuri. Putem spune că, la ora actuală, 53% dintre candidați sunt deja studenți.”, a declarat Citirigă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions